14 octombrie 1916

Filă de jurnal
Ud, melancholic şi un pic iritat, străbat aleile pustii la acea oră matinală, cu dorinţa expresă de a scurta drumul către casa unde, oricum, nimeni şi nimic nu mă aşteaptă. O foaie de hârtie adusă de vânt, cine ştie de unde, mi se lipeşte de haină. Dau s-o arunc dar văd cu mirare că e aşternută cu un scris caligrafic, rotund şi foarte ordonat. Intrigat, apropii hârtia de ochi şi citesc. În colţul drept, sus, are trecută o dată: 14 octombrie 1916. Hm! Dar asta e ziua în care s-a născut tatăl meu, fie-i ţărâna uşoară! Mă adăpostesc sub streaşina fostei biblioteci, devenită acum cârciumă, şi continuu intrigat lectura răvaşului neaşteptat, ajuns la mine printr-un capriciu al toamnei sau al întâmplării. Pare a fi, nici mai mult nici mai puţin, o filă din jurnalul unei… statui. Începe astfel:
Privesc şi ascult impasibil, de la înălţimea soclului pe care m-au postat, ce se petrece în orizontul meu lărgit, inapt de a interveni, neştiut şi mut. Săruturi în noapte… minciuni şi şoapte… Cohorte, condamnaţii la nefericire se îndreaptă mână în mână către aleile lăturalnice. Prin frunzişuri, din zeci de ascunzişuri, încet, apa amintirilor urcă spre creier. Dimineaţă, devreme, un soldat a strivit sub tălpile sale cântul unui greier. În aer pluteşte un iz fetid de smârcuri sufleteşti. Din stânga se ivesc doi domni purtând o discuţie aprinsă. Cel mai în vârstă îi spune celuilalt: „Banul este ochiul dracului, crede-mă!” Ce naivitate!… La cât s-a furat şi se fură în România, iadul ar trebui să fie plin de draci orbi. Eu n-am văzut pe nimeni intrând şi ieşind pe uşa iadului, ca la moară, deci iadul e păzit cu mii şi mii de ochi! În mijlocul tenebrelor, Thanathos notează cu litere de-o şchioapă: „Voia Ta, Părinte Ceresc, s-a împlinit!” Tot de-acolo se aude plânsul cuiva. Privesc mai atent şi văd umbra greierului strivit; îşi tânguie vioara, gândind la o răzbunare târzie. Dincoace, în plopul de lângă felinar, bătrâna vrabie şchioapă spune poveste după poveste unui pui de cuc, încercând zadarnic să-l adoarmă… Bufniţele au ieşit la vânătoare de umbre pentr-un alt decor, iar eu… eu am depăşit cu trei clipe ziua de azi care de fapt este ieri!…
Misteriosul mesager de încremenite gânduri, venit din vremuri îndepărtate şi tulburi, dă suveranitate convingerii mele că poţi privi cu adevărat viaţa în ochi doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.
Aş vrea să aflu cărei statui aparţine jurnalul cu fila din 14 octombrie1916 lipsă şi să i-o înapoiez, dar cum să recunoşti o statuie după scris?… Din moment ce garsoniera mea nu pleacă nicăieri, musafirul pe care nu m-am îndurat să-l alung nici după trei luni, păianjenul de deasupra uşii, nu dă semne c-ar vrea să-şi ia tălpăşiţa, schimb hotărât direcţia.
Cap-compas barul din Calea Victoriei, unde, în mod cert, îl voi găsi pe H, singurul om care m-ar putea ajuta. Cum, nu-l ştiţi pe H, acel enigmatic scriitor care, privit de la distanţă, seamănă cu un pirat şi văzut de aproape, cu chipul său marcat de un aer de nobilă tristeţe, pare un apostol? Bea whisky şi vorbeşte mai tot timpul, predilect şi doct, despre maşina lui de făcut lume şi principiul ei de funcţionare. Este ora la care zilnic îl aşteaptă pe dl Moni, iar când acesta vine, se cară împreună la Nea Sandu, o bombă sordidă, distinsă cu numele de Terasă, situată în apropiere de Grădina Icoanei. Tot acolo, poetul I.V, după ce a băut banii pentru laptele nepotului său, declamă, contra unei sute de monopol, poezii cu iz de coapsă de femeie ori pune în mintea fiicelor Evei gânduri pe care acestea nu le-au avut şi nu le vor avea niciodată.
Adevăraţi boemi, într-o lume anostă şi meschină – nu au bani dar au onoare. Şi cultură, ţină-i Domnul sănătoşi!

De Horia Crios

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.6/10 (10 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 6 votes)
14 octombrie 1916, 8.6 out of 10 based on 10 ratings