Îmi arde sufletul de întristare
Îmi arde sufletul de întristare,
Simt gândurile cum mă-ncorsetează,
Iar trupu-n sânge se eliberează;
Curg lacrimile fără încetare,
Uitarea îmi sufocă amintirea,
Mă-nec, absentă,-n vicii imorale,
Stârnindu-mi moartea. Visele-mi sunt goale
Şi îmi strivesc în palme fericirea.
Nici urmă de regret! Îmi fac păcate,
Îmi car eu singură durerea-n spate…
Deodată,-aud un glas, în depărtare,
Venind dintr-o lumină orbitoare,
Ce-mi spune: “Totul e deşertăciune,
Priveşte viaţa cu înţelepciune”.
De Alexandrina Chelu