E-mail către Dumnezeu
Nu ştiu să vorbesc cu Tine
pot doar să tastez până mă dor
buricele degetelor
despre lumea asta strâmtă
unde nu cresc aripi;
mi-e dor de tatăl meu
calcă prin lanurile Tale
şi vorbeşte prin culoare
îl cunoşti,
e înalt
când a plecat
cancerul muşcase din el
şi ultima fibră
îşi plimbă oasele şi apasă pe suflet
cu vergi de memorie;
ieri am dat petrecere pentru fiul meu –
4 ani de schimbări –
are chipul meu
şi un colţ din tata
în fiecare seară îi cresc aripi
mă întreabă despre sfinţi şi bube,
dacă Te doare coroana pe frunte şi
rana din piept
îi zic că da, apoi vine la Tine
te pupă şi zice că trece
îl cred – are un sărut cald
rupe din mine poem după poem;
Ţi-l las pe tata
să ai grijă să nu-i fie rece
în nopţile cu regrete
să-i spui că îl întorc aici
în fiecare vers
la cina cu noi-
i-am păstrat o felie de tort
de la Emi
a suflat lumină
peste toate durerile.
De Mihaela Roxana Boboc