Joi aveai palmele înguste, sânul adânc și emoții de stâncă,
dar joile nefaste erau preludiul Vinerii Mari,
căci doar în a cincea zi împrăștiai prin casă buze lichefiate.

Apa ca timpan gigantic a făcut pac marțea,
nu știai să înoți
(în afara stilului topor, desigur),
însă nici algele nu știau
și-ați rămas suspendate.
TRĂIRI CARE INTRĂ LA APĂ.
dacă mi-ai fi fost plajă doar mie,
aș fi alergat pe malul mării
dimineța, la prânz și la miezul nopții
când dorm tăcerile, rușinile, babele nemuritoare și viermii din oameni.
nisip printre degete și pe spate, între timp am devenit fir de praf
și peste secole voi învăța cât valorează să atingi o ceafă.

Ți-am scris pe peretele nordic că nu, dar că da, însă n-a fost niciodată DA, iubito.
Ți-am scrijelit pe celofan credință, făptură preacurvită,
dar semafor, plecarea. să te fut, regret.
mi-au rămas cuvintele nude, cuvinte goale; rușine de rușinea lor.

Și nu ne mai vor decât pietrele și norii.

De Kaalt