Mă gândeam la tine… Vroiam să îţi spun câteva vorbe, să îţi povestesc prin ce am trecut în ultimele săptămâni. S-au adunat atât de multe lucruri încât nici nu ştiu cu ce să încep.

Mi-a fost atât de greu fără tine. M-am simţit captiv într-o lume care parcă nici nu mă observă. E o vreme călduroasă, sufocantă aş putea spune. Mi-ar trebui o limondă cu gheaţă să mă răcoresc, un hamac să mă relaxez şi doi copaci cu frunza deasă să mă odihnesc la umbra lor.

Am fost foarte trist în ultimele zile. Lipsa de implicare emoţională a celor din jurul meu în ceea ce fac, nepăsarea şi superficialitatea lor mă macină. Când ai plecat, am simţit că să se rupe ceva din mine. Apoi mi-ai trimis mesajul… Acel mesaj m-a tulburat enorm şi în acelaşi timp l-am simţit ca fiind ultimul cui bătut în coşciugul meu de lemn. Nu, nu te îngrijora, acum nu mai ai de ce să te îngrijorezi.

Zilele trecute m-a frapat, scuză-mă că spun aşa, prostia ce zace în unii oameni. Mă gândeam că deşi dau dovadă vădită de o stupiditate fără margini, cu toate astea au un loc sub soarele acesta mare ce ne veghează pe toţi şi nu sunt stârpiţi aşa cum ar merita, ba chiar sunt încurajaţi să se înmulţească.

Tristeţea simt că îmi macină orice urmă de viaţă ce mai pâlpâie în mine.

Iubita mea, cu ce ţi-am greşit de m-ai tratat cu atât de mult dispreţ. Spuneai că mă iubeşti necondiţionat şi acum, ai plecat fără măcar să îmi explici alegerea ta. Tu mi-ai dat lovitura de graţie. În mod surprinzător nu sunt supărat că tocmai tu ai fost călăul meu. Mai bine că ai fost tu cea care ai pus capăt existenţei mele efemere.

Nu te simţi vinovată, n-am vrut să te determin să te simţi astfel. Vreau să fii fericită, nimic nu îmi doresc mai mult. Eşti atât de gingaşă şi de frumoasă, nu ar trebui să te rănească nimeni şi nimic niciodată.

Îmi pare rău că nu am fost pe aceeaşi lungime de undă… Eu par că iau totul în râs, deşi nu este chiar aşa. Mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc ca şi când ar fi ultima. Viaţa este atât de frumoasă şi merită trăită din plin. Sunt însă mulţi oameni care strică peisajul. Fiecare are însă dreptul la acest dar minunat, la viaţă.

Eu, sincer să fiu, mereu m-am simţit în plus. Parcă niciodată nu am făcut parte din lumea asta aşa de dezorientată. Când te-am întâlnit pe tine, însă, m-am acorat puternic de viaţă şi am început să simt că încep să aparţin acestei lumi, chiar dacă fac notă discordantă. Simţeam că plutesc atunci când eram cu tine. Şi uite aşa deodată m-am văzut căzând într-un abis ivit pe neaşteptate.

Acum când am înţeles că totul nu poate fi altfel decât este acum, mă simt atât de împăcat…

Aş mânca o îngheţată cu lapte să îmi trezesc amintiri fericite din copilărie şi bineînţeles să fiu fericit pentru câteva clipe cât îşi face efectul gustul minunat.

 

De Valy Bendria