M-am obişnuit, să spun, să cad în genunchi,
Să aflu, că totul este iluzie şi minciună
Şi gândurile cad, şi mor, şi nu se mai adună
Ca la gunoi când ceva spurcat arunci

Rămân, să spun, cu-acele adevăruri neştiute
Să-mi fie frig când îmi cuprind şi faţa
Să nu mai spun şi să termin cu viaţa
Transfigurat de clipe tremurânde

 

De anonim