Hm! E duminică dis-de-dimineaţă şi pechinezul vecinei iar a trecut printre uluci la mine-n ogradă şi chelălăie acum de singurătate. Nervoasă, trezită din somn, deschid fereastra şi-l ajut cu două vorbe bune şi bine urlate.

Ăsta nu ştie de duminică, măcar de-ar fi singurul!

Nici caprele lu’ Văcăruş nu ştiu, care behăie sau mai ştiu eu cum fac, nici piţigoiul ăla cintezoi, bufniţă sau ce-o fi care începe a piţiponi de cu zori.

Las’ că de astă dată i-am luat-o înainte …

Nu mai ştiu de când am căpătat obiceiul ăsta prost de-a mă trezi cu noaptea-n cap; îmi amintesc nostalgic, era o vreme când mă prindea amiaza în pat şi nici măcar atunci nu catadicseam a mă ridica prea repede din el! Ehee! Ce vremuri, vericule!

Acu’ bălăbănesc prin bucătărie să fac sfânta cafea de dimineaţă şi să fumez ţigara la care nu pot renunţa cu toate abţibildurile de pe pachet ale ălora de-mi vor binele. Haida-de!

No, după aia ce fac?

Dracu’ m-a pus să mă leg la cap şi să zic “da” când m-au întrebat dacă vreau să fiu secretar în comisia SCIM ? Acu’ staaai şi citeşte despre obiectivele generale, obiectivele specifice, activităţile asociate obiectivelor specifice şi despre funcţiile sensibile.

Nu, că nu m-a pus dracu’, ci lady Mary, care, într-o şedinţă “à la minute”, a ridicat problema profund şi complex, astfel: “Păi ce faci tu toată ziua în bibliotecă?”.

Adevărul este că am o colegă care i-ar fi zis din două vorbe exact ce face, eu sunt însă mai simţitoare din fire şi nu mi-am permis. Tot e bine, am fost inspirată, i-am recomandat să citească raportul de activitate, acela de ne bârâie cu el lună de lună. Altădată nici asta nu m-ar fi dus capul şi, invariabil, iar m-aş fi ofticat pe lady Mary.

Mda! S-a trezit piţigoiul-pupăză-cintezoi ! Hai că ciripeşte bine, totuşi!

– Câţ de-aici, brânza mă-tii de Suzică! Stinky! Ce faci Suzi? Dă-mi pace! Câţ!

Anu’ ăsta mi-au făcut mare bucurie pisicile! Stinky mi-a fătat doi pisoi, Suzica vreo patru! Credeam că face şase la burta ce-o avea, iar Stinky orişicum părea a fi motan. Halal motan!

Toţi cunoscuţii mi-au zis că eu sunt vinovată, de ce nu le dau la sterilizat ? Eu nu şi nu, mă gândesc la pisică, dacă nu mai iubeşte la fel ca înainte de operaţie? De ce s-o privez eu de-un drept al ei ?

Şi pisica se gândeşte la mine, îmi fată numai de două ori pe an!

Cu o pisică m-am descurcat, dar cu două, mă gândesc acum, după ce am lecturat jumătate din Îndrumarul metodologic pentru dezvoltarea controlului intern în entităţile publice (Frate, ăştia-s sănătoşi? Auzi tu, ….en-ti-ta-te publică! Da’ “instituţie” ce avea? Nu mai era în trend?), eu deţin deja o funcţie sensibilă şi o atare problemă, aceea a pisicilor ce fată mulţi pisoi, necesită întocmirea stringentă a unui registru de riscuri.

Cum ar zice cineva:

– Lasă dragă, mâncăm sălăţi din petale de flori (asta pentru că mă grijesc prea mult de flori!) şi, dacă dă Domnu’, punem de-un proiect, câştigăm nişte bani din fonduri europene şi ridicăm un adăpost pentru pisici.

Da-da! Banii se câştigă aşa, dintr-o bătaie de palme!

Numai câtă hârtie xerox s-a consumat pentru a implementa şefilor de secţii o parte din legislaţia legată de SCIM! Incredibil! Am terminat un top şi încă mai aveam de multiplicat.

Şi-apoi bani de ăştia…merçi, mă lipsesc de ei!

Auzi atât de mult de proiecte făcute pentru finanţare din fonduri europene că ţi se acreşte de parcă te-ar obliga cineva să mănânci o lămâie fără zahăr!

În sfârşit, de salată ce să mai vorbim, n-am încercat-o nici pe aceea din frunze de păpădie şi vrei să gătesc cu petale de flori ?

Ei, dacă vrei tu …..

…. dar mai bine lasă.

De Gabriela Ocneanu