M-am ridicat pe vârfuri şi-am aruncat un ochi după tejghea.
Mare minune!! În spatele tejghelei prăfuite se pitulise veşnicia mea…
Pe rafturi şi-n vitrină, erau, pentru vânzare, inimi vrac…
Iar cea din piept, vă-nchipuiţi, mi s-a diminuat cât un gândac.

Pentru acelea tinere, ce cântăreau sub nouăzeci de grame,
Făceau promoţii… A, nu?! Auzi, că nu la inimi se făceau promoţii,
Ci la Poieni – biscuiţi de post – pentru creştinii ce mureau de foame.
Deci asta se întâmplă după moarte: nici Iad, nici Rai nu pupă morţii;

Doar expoziţii statice sub praf. De asta ne-ngropăm cu danteluţe
Şi scriem rime pentru bocitoare? De asta nu vrea Moartea să ne cruţe?
Să-mi fie ţarina uşoară, vreau promoţii! Să-mi fie ţarina uşoară, ca de nea,
Să pot trăi o „viaţă după moarte” sau, de ce nu? Cinci „vieţi după tejghea”!

De Paula Lavric