Dincolo de aparențe

Viața… e ceva prea simplu, pentru unii,
Viața o trăiesc nebunii,
Pentru alții, este un clișeu ciudat.
Restul, au uitat…

Viață, ce cuvânt urât, înfricoșător,
De ce să mai trăiesc, dacă pân’ la urmă mor?
Viața, un cuvânt teribil,
Ți-ai dat seama și tu că ești incompatibil?

Ah, viața! Ce soartă crudă să trăiești.
Cum poți trăi când tu iubești,
Când mori la fiecare pas,
Când tot mereu ești în impas?

Și ești trădat, distrus, lovit,
Chiar poți să crezi că ai murit,
Auzi un vaiet mic, plăpând,
E sufletul, la cap plângând.

Așteapt-un timp ca să-ți revii
Dar își dă seama că nu vii,
Te caută în disperare
În cimitir, pe o cărare…

Dar cum să intre sufletul în groapă?
… Așa cum e, distrus, el sapă
Ca să mai vadă trupul mort,
Să-ncerce să-l învie, să-l scoată din avort.

Și-l scoate viu, iar tu aprinzi o lumânare
Căci sufletul firav, mai are numai o suflare.
Și asta se întâmplă iar și iar,
Căci viața este un coșmar.

Tu nu mă ascultă, căci eu,
Vorbesc doar de un apogeu.
Trăiește viața în culori
Și speră-o singură dată să mori!

De Ștefania – Alina