Îşi imaginase viaţa ca pe o imensă pânză albă.
Această pânză abia aştepta să se coloreze de la sine.
Acum realizase că nu este chiar aşa:
cineva trebuia să trateze pânza, altcineva să amestece culorile, un altul să ţină pensula, iar el
el,
el trebuia deja să fi început să picteze.
Stătea pe gânduri singur în faţa imensei stafii şi îi aştepta pe ceilalţi.
Nu mai putea singur,
pur şi simplu acum îi era imposibil.

De Daniel Simion