“Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vieţii.” (Emil Cioran)
Ce e nemurirea? Clipe trecute, clipe prezente, clipe viitoare… Aşa cum bonsaiul reprezintă legătura cerului cu pământul, aşa noi simbolizăm uniunea cerului cu pământul. Viaţa însăşi este nemurirea. Nemurirea are ca parte profană viaţa: coborâm pe pământ, în linie descendentă şi revenim ascendent spre împărăţia cerului. Ce este viaţa? Un rol figurativ determinat de timp, determinat de nisipul clepsidrei care se scurge fără întrerupere, un timp care pune capăt speranţelor. Nemurirea atinge sacrul, absolutul, eternitatea.
Suntem piese ale Universului, piese fără de care Universul nu ar funcţiona. Suntem o unitate dinamică, un întreg care acţionează sub influenţa forţelor divine. După cum spune un tratat de introducere în arta chineză: „Iei o fărâmă de pulbere şi întregul vast pământ e acolo. O floare îşi deschide petalele, iar întregul Univers înfloreşte odată cu ea”.
Nemurirea o poti atinge prin artă. Impresionantă este esenţa artei japoneze, în care orice formă de artă capătă o profundă spiritualitate. Pudra de ceai verde preparată în chawan este venerată de japonezi, simbolizează puritatea interioară, ieşirea sufletului din materie. Pentru a participa la ceremonialul ceaiului (chanoyu), trebuie să-ţi speli mâinile într-o fântână pentru a purifica sufletul, treci printr-o încăpere care face trecerea spre sacralitate, spre eternitate şi ajungi în camera ceremonialului (chashitsu). E o lume ireală, în care simţi că trăieşti cu adevărat, e o stare pe care nu vei mai dori să o părăseşti. Ţi-ai fi dorit să părăseşti această viaţa profană, să fii o simplă părticică din matcha sau din chawan pentru a putea lua parte la aceste momente atât de profunde.
Când te simţi pierdut sau singur este atât de frumos să te gândeşti că ai fost creat de Cineva, că te iubeşte necondiţionat şi că te vei întoarce la El când misiunea ta se va încheia. Asta înseamnă pentru mine nemurirea, gândul că deşi nu voi mai conştientiza clipele, sufletul meu va rămâne nemuritor si va fi păstrat măcar într-un colţişor al cerului.
Timpul sufletului nu se măsoară în ani, sufletul este nemuritor. Oriunde te-ai afla priveşte în sus: cum poti crede că nemurirea nu există? Cum poţi crede că peste această barieră care a mărginit neantul, această linie care a despărţit cele două lumi, nu există nimic? Sufletul, partea umană nevăzută, reprezintă izvorul speranţelor, sentimentelor, iubirii. Doar sufletul va trece în nemurire. Dumnezeu a creat suflete: a amestecat iubire, ratiune şi substanţă. Le-a „îmbrăcat” diferit şi le-a lăsat jos pe pământ. A urmat dezvoltarea, iar la momentul potrivit rupe esenţa de materie. Suntem simple carcase purtătoare de suflet. De ce timpul nu lasă urme asupra sufletului? Pentru că este nemuritor. Vor lăsa urme doar faptele noastre, vom strica reţeta, adăugând ingredinte inferioare. Dar poate că forţa divină va avea puterea să ne purifice din nou, să ne readucă la starea inocentă. Sufletul este nemuritor, iar el va exista dincolo de timp şi spaţiu.
Condiţia noastră umană este limitată, suntem ancoraţi de viaţa pământeană, suntem incapabili să înţelegem infinitul, eternitatea, nemurirea.

De Dumitraşcu Monica