„Cum să te găseşti nerătăcind?”, am întrebat un meşter de busole
a dat din umeri, n-a ştiut să-mi răspundă,
era doar un amărât de breslaş dependent de miazănoapte
„dacă n-ar fi lumina voi aţi fi bogaţii lumii,
dar dacă nu ar fi întunericul nu ar exista nici lumina”,
i-am zis altădată unui lumânărar
s-a mulţumit să-mi zâmbească ştrengăreşte
despre înţelesul şi neînţelesul nemuririi vorbeam adesea la o cafea
cu un entomolog miop
îi bănuiam gândul ascuns de-a mă vedea străpuns de un bold,
printre efemeride, într-unul din insectarele lui
încăpătoare precum calele vapoarelor greceşti
căutam să aflu care este ştiinţa despre absolut întrebând în stânga şi-n dreapta
are el, absolutul, vreo treabă cu realitatea ?
dar realitatea asta ce-o fi ?
cea adevărată e sigur cea din închipuirile pe care le scriu eu duminica
cealaltă e doar o boală, ca podagra sau reumatismul, bunăoară,
şi se leagă mai mult de zarafi şi de cârciumari şi de căruţaşi
eu nu ştiu să fac prea multe lucruri,
scriu poezii şi sunt privit ca o rudă apropiată care a stat la balamuc
îmbrac lumea în hainele mele şi copiii o strigă alergând după ea cu numele meu
n-am niciun interes să cumpăr veşnicia, indiferent cum ar fi ea împachetată,
mumiile nu-mi plac, prefer cenuşa,
aşa cum unii preferă berea nefiltrată sau pozele alb-negru
cuvintele sunt nişte semne, poetul este, aşadar, un mim
scrisul e numai o stare, atâta tot, dar starea nu e trai, e trăire
aveam prieteni şi printre tâmplari şi dulgheri
aceştia fac scaune şi uşi, dar şi ferestre,
cum făcea pe vremuri Schopenhauer sau, mai aproape de noi, Bergson,
însă nu le ajunge doar lemnul, au nevoie şi de sticlari
altfel lumea ar intra peste ei odată cu vântul
uneori cobor în sinele meu cu hârzobul ca-ntr-un afund nemăsurat
şi rămân acolo o vreme scormonind ca băieşii
deşi ar trebui să ştie, ceasornicarii habar n-au ce e timpul
şi când i-am spus unuia că e spaţiu, devenire, ca amintirile mele,
a râs
s-ar putea spune că sunt un maestru al renunţărilor
într-o bună zi am trimis la un ziar un anunţ care, nu înţeleg de ce, nu mi-a fost publicat
suna astfel: „pierdut paradis, găsitorului compasiune”
caut şi iar caut şi nu mai sfârşesc căutând,
înjur cătrănit nemărginirea – e o scăpare a lui Dumnezeu, aduce cu beţia şi desfrânarea,
tot un viciu, la urma urmei…

De Mihail Soare