Jocul lui
suflet inocent mazgaleste frunze albe
vrea sa le atinga…
sa le cheme la el…
sa se acopere cu ele…
palma lui intinsa extrem
apuca un colt de floare
incet… o strange cu degetele-i sensibile
miroase floarea prin palma
si se lumineaza
obrazii lui domolesc
adierea vantului…
o indulcesc cu inocenta
o incalzesc cu bataia sangelui
zambetul sau dezpietrifica
nori inclestati, istoviti de durere
storsi de viata,
se pleaca,inzecit, la piciorusele sale,
ochii lui strapung
timpul, uitat sa se mai invarta,
intemnitat,
intr-un cub perfect
glasul lui neatins de fum
se contopeste…
cu vocea universului
ne cheama,laolalta, sa slujim.
in existenta sa,
inconstienta perpetua,
joaca universul pe degete.
Oare noi sa ne jucam am uitat!?
de Radu Cirstea