I se spunea ,,Rugină”.Era genul acela de copil  nesuferit care,,rodea ca  rugina’’Îşi pâra colegii la tovarăşa, prietenii, părinţilor. Era lăudăros şi răutăcios.Dar a venit o zi când toate s-au schimbat.Din băiţelul premiant şi nesuferit s-a transformat tot într-un  premiant ,dar cel mai simpatic tovarăş de joacă al copiilor din cartier.Păţanii petrecute în mai puţin de doi ani  i-au ,,tăiat  nasul”,a devenit simpatic,cald şi prietenos.Lecţii de viaţă primite la timp.Norocul lui!Dar să vă povestesc ce s-a întâmplat.

      Nelu nu va uita niciodată prima lui defilare. Era  în clasa întâi.Pe terenul de sport al şcolii erau adunaţi sute de copii care se pregăteau să meargă la defilarea de 1 Mai.Zumzet,veselie.Costumaţi în simboluri ale primăverii fericite din patria noastră socialistă:floricele,fluturaşi,albine,buburuze , alţii  purtând cu mândrie costumul de pionier.Nelu era fluturaşul din coloana  3, rând 4 . Mic de înălţime,abia ducea în spate cele două aripi mari ,făcute din pânză vopsită multicolor,fixate pe un cadru de sârmă.Era tare bucuros şi mândru.Mândru de ceasul pe care îl primise ieri de la tatăl său:un Ceaika,cam mare pentru mânuţa lui,cu curea din piele neagră.Pe atunci era ceva să ai ceas de  mână , cam aşa cum era acum câţiva ani să ai telefon mobil,iar mai recent ,tabletă.Aşa că Nelu îl arăta cu justificată fudulie colegilor lui care-l  priveau lung,cu invidie.Doar Tania , colega lui, fiica unui ştab de la partid mai avea  ceas.

       Încolonaţi,de mână câte doi,însoţiţi de tovarăşele    învăţătoare au plecat spre zona

de unde aveau să treacă mai apoi , în sunet de fanfară(,,Râde iarăşi primăvara.,Peste câmpuri peste plai”),prin faţa tribunelor  oficiale.Plin de emoţie,cu privirea spre tribuna principală,cu mânuţele la spate(aşa era coregrafia) fluturaşii au trecut prin faţa tribunelor,îndreptându-se spre piaţa agroalimentară , locul de defluire în sens unic,de unde, pe străzi lăturalnice , fiecare o va lua spre casa lui.Dar ,tragedie!!! Odată trecut de tribună Nelu constată că nu mai are ceasul la mână.Disperat,cu lacrimi în ochi încercă să se întoarcă pe traseu.În naivitatea lui de copil a crezut că l-ar mai putea găsi pe undeva , prin faţa tribunii.Dar era imposibil.Deja defilau fericiţii oameni ai muncii fluturând cu zel  steaguri roşii şi tricolore, flori din hârtie creponată,baloane sau porumbei din carton şi mucava.S-a aplecat şi a încercat să o ia înapoi printre picioarele manifestanţilor dar i+a fost imposibil. Vigilen’ii oameni ai muncii nu l-au .Străzile laterale erau blocate cu camioane.’’Fluturaşul”disperat a încercat să se întoarcă trecând pe sub camioane,dar mereu , un ,,om de ordine’’îl întorcea din drum ,certându-l.Unul chiar l-a urecheat.Târziu, plin de ulei de motor,cu aripioarele sfâşiate Nelu renunţă , înţelegând că oricum,nu avea cum să-şi mai găsească ceasul.Tot oraşul era inundat de cântecul final al tuturor defilărilor din acea vreme.,,Sculaţi voi oropsiţi ai vieţii.”…Şi Nelu plângea…S-a hotărât să nu le spună părinţilor.Nu avea cum să le strice ziua aceea atât de frumoasă!După amiază aveau să meargă la pădurice,să mănâmce mici , alune , ei să bea bere , el Cico.Şi nu le-a spus o bună bucată de vreme.Culmea,că atunci când au aflat nu l-au pedepsit aşa cum se aştepta,ci s-au amuzat de intenţia lui de a merge,,împotriva defilării’’.Asta li s-a părut culmea.Nimeni ,niciodată nu ar face-o.Cine ar îndrăzni?Doar un copil disperat că a pierdut un obiect atât de preţios.

        De atunci,ori de cîte ori a mai participat la o defilare,înlocuite mai târziu cu marile desafăşurări de pe stadioane şi-a amintit cel mai frumos,dar şi cel mai trist 1 Mai din viaţa lui.Şi-a amintit,deasemenea şi îndrăzneala lui de a o lua în direcţia inversă ,împotriva curentului.

        Anii au trecut şi Nelu a devenit pionier.Printre primii şi evident ,era privit cu invidie de colegi.Şi nu orice fel de pionier , ci dintre cei fruntaşi.Pieptul îi zdrăngănea de tinichele :Pionier de frunte,insigne de fruntaş în activităţi culturale,ştiinţifice şi sportive.La şedinţele de pionieri stătea tot timpul în prezidiu.Era şi la panoul de onoare al şcolii.Ce mândreu fusese când Delia,comandanta de unitate îl chemase să facă fotografia pentru panou! L-a dus într-o sală de clasă unde pe un perete era întinsă o pânză mare, neagră.Rând pe rând fiecare dintre cei ,,aleşi” era aşezat cu spatele la pânză .,,Zâmbeşte,dar cu demnitate!”le striga fotograful.Nu a înţeles exact cam cum vine asta,dar se pare că a reuşit pentru că nimeni nu i-a  spus că fotografia nu ar fi bună. E clar!Era pe drumul cel bun pentru a deveni un cetăţean de nădejde al patriei socialiste.Până într-o zi …

                 Era într-o vineri.O zi aurie de octombrie. Mergând spre casă  se gândea bucuros că pentru mâine,(pe atunci se mergea la şcoală şi sâmbăta) nu avea lecţii prea multe.Orarul era uşor-la muzica de învăţat un cîntecel -,,Suntem zorii noi’’,la citire un text simplu,o poezie pe care o  ştia de mult şi îi plăcea ,mai ales versul acela cu mama care face cozonaci când e pace ,sportul şi lucru manual.

         Aşa ca s-a gândit să-l cheme la el pe  Viorel de la scara C , cam singurul lui prieten, să  mai joace şi ei un ŢOMANAP(Ţări,oraşe,munţi,ape,nume,animale,plante) sau un „ Nu te supăra ,frate!”.Cuminţi,nu? Şi aşa a început  o întâmplare aproape extraordinară,nu în sine,ci pentru că a fost a lui. Ajunşi acasă,au găsit în balcon o damigeană cu vişinată primită de la bunica,de la ţară ,şi au inceput sa mănânce vişine.Erau dulci si bune.Si au mâncat.Şi au mâncat.Mai întâi li s-a făcut cald şi bine,după care somn.Apoi rău şi tot mai rău.A doua zi au lipsit de la şcoală,părinţii colegului au făcut scandal ….Şi i-au luat cravata de pionier . I-au dat jos fotografia de pe panoul de onoare.Se mai vede şi acum cum privea cu ochii împăienjeniţi de lacrimi de după colţul şcolii ,careul de pionieri. Stranşi ordonat în careu, pe clase:,,Pentru gloria partidului şi înflorirea patriei socialiste-Pentru propăşirea patriei şi a Partidului Comunist Român-Tot înainte!”. Tot înainte!!!!! au răspuns colegii lui.A suferit chinurile umilinţei în faţa lor, mila pentru propria persoană i-a inundat sufletul ca şi cum întreaga viaţă ar fi depins de bucăţica aceea de mătase roşie atârnată de găt..,,   Ta ra ta ta…goarnele au sunat…,ta ra ta ta şi-ntr-un glas au cântat….”.El fusese toboşar.Lacrimi mari îi scăldau obrajii. ;;Mulţumim din inimă partidului,Mulţumim din inimă partidului”.De câte ori auzea versurile astea se emoţiona.L-au chemat în faţa unităţii şi cu un gest larg,ca într-un ritual , i-au luat cravata de pionier.Inima îi bătea atât de tare încât simţea că plesneşte dacă ceremonia nu se termină mai repede.

              Dar a trecut.Fiind un elev silitor şi cuminte , a făcut tot ce trebuie:fapte bune ca în poezia lui Victor Tulbure,a dat mei la porumbei,a salvat albina de la înec,a udat florile.În plus,a predat maculatură, şi-a depăşit planul la colectare de sticle şi borcane ,şi-a ajutat doi colegi la lecţii, a învăţat vreo trei poezii despre partid şi iată că , după două săptămâni şi-a primit cravata din nou.A fost tare bucuros.Simţea că pluteştre.Era din nou pionier,vlăstar de nădejde al patriei.De atunci a fost mult mai prudent.Nu după mult timp  a fost repus şi la panoul de onoare,iar ca un semn al reabilitării depline , a fost desemnat să deschidă serbarea de la sfîrşitul trimestrului(Nu!Nu se spunea de Crăciun ) cu poezia ,,Tatăl meu”  de Veronica Porumbacu .Poezie simplă,uşor de memorat.Mândru că însuşi tratăl lui este în sală ,Nelu a început…,,Tatăl meu zideştre case,/Cocoşat pe schele”.Sala a izbucnit în râs.Colegii,satisfăcuţi că sunt din nou răzbunaţi chicoteau dându-şi coate.Tovarăşa învăţătoare îl privea mustrător.Cum se poate ca un muncitor comunist,entuziast ,plin de zel ,abnegaţie şi dragoste de muncă,patrie şi partid să stea ,,cocoşat” pe schele?!Oamenii leneşi,needeucaţi,dar şi cei obosiţi de muncă nu sunt ,,cântaţi” în poezii.Părinţii dădeau din cap cu subânţeles cu arătătorul ridicat acuzator.Pe buze li se putea citi:,,Lasă că vezi tu acasă!”.Roşu ca focul ,cu fruntea îmbrobonată de stropi mici de sudoare , Nelu nu a fost în stare să mai continue.A fugit de pe scena improvizată.Din pricina unui singur sunet ,a trebuit să o ia din nou de la capăt :fapte bune,maculatură,sticle,borcane,colivii pentru păsărele…..A reuşit şi de data asta să recâştige încrederea tovarăşei aşa că  anul viitor, în luna mai a fost selectat să dea flori tovarăşului Prim Secretar de la judeţeana de partid cu prilejul Zilei Pionierilor.Era o mare onoare.Mare de tot.Copiii care aveau să-i ducă flori erau selectaţi cu grijă ,după mai multe criterii;cuminţi,silitori,frumoşi .Dar,din nou a fost cu ghinion.În primul rând nu erau flori pe nicăieri.Singura florărie din oraş era goală.La florărie nu.În piaţă nu.Panicat,Nelu a mers din curte în curte , pe una dintre puţinele străzi  fără blocuri din oraş şi a reuşit să facă un buchet frumos ,frumos cu flori de mai:bujori,clopoţei şi garofiţe.A rugat-o pe doamna Tanţa din vecini să i-l împacheteze,în celofan.L-a luat mîndru în mînă şi a plecat spre Casa de Cultură repetând în gând textul pe care îl avea de spus:,,Stimate Tovarăşe Prim Secretar , vă adresăm un salut voios de pionier şi vă asigurăm de toată râvna noastră în construirea societăţii socialiste”.Dar nenorocire!Doamna Tanţa prinsese buchetul cu un bold.:Şi boldul l-a înţepat pe cel dintâi tovarăş al judeţului.Cel mai mare dezastru….Şi de atunci nu a mai primit nici o sarcină de reprezentare.A ajuns un soi de ,,dizident”,dar mult mai simpatizat şi  iubit de colegi.Dar despre acest lucru a vorbit mult mai târziu(poate în glumă ?) ,după ‚90.Şi acum este un  membru de nădejde al unui partid  în schimb cu speranţele într-un viitor luminos nu stă prea bine.