Aud şi simt o bătaie ca de clopot surd
Ce se tânguie cu jale în amurg,
Aud un bum,bum…bum,bum…
E sunetul cald al inimii din turn.

Cu tine simt şi prin ale tale lacrimi plâng,
Prin pielea ta atingerile în muzică se traduc
Şi ajung apoi până la mine…
Le gust pierdut într-o plutire caldă de ins fără de trup.

Scânteia s-a aprins când două celule s-au atins,
Şi viaţa a născut fiinţa
Ce prinde-n mână nefiinţa şi o transformă-n
Ochi şi piele, în scâncet şi o mângâiere.

Acolo în eternitatea firii se zămislesc seminţele iubirii,
Căci de acolo plecăm şi acolo ne întoarcem.
Viaţa întreagă este ca o cărare
Între ce n-am fost şi ce-a rămas din omul,

Ce a venit şi a apus în nefiinţă!

De Eugen Amza