Iubesc enigmele, iubesc să descurc iţe, iubesc atât de mult misterele. Totul începe cu un secret. Întotdeuna un secret este la baza oricărui lucru. Tot ceea ce contează este secretul, doar are are substanâă şi valoare. Aşa a început şi acum.

L-am cunoscut în vis. Era frumos. Simţeam că trebuie să fiu a lui, trebuia să ma facă a lui, altfel aş fi murit iar moartea ar fi inutilă ca şi un secret îngropat. M-a făcut a lui. M-a iubit cu o pasiune nepământească. Decorul unic. Eram sub apa oceanul, sirenele s-au ascuns în case pentru a ne da intimitate. El m-a iubit, apa m-a mângaiat. Totul era perfect, însă, chiar şi în vis, lucrurile nedorite apar. Mi-a dezvălui un secret. El nu mă putea iubi decât sub apă. Nu putea să mă ţină de mână în timpul unei plimbării pe nisiul fierbinte, nu putea să-mi aranjeze părul ciufulit de zânt, nu putea să stea cu mine pe o bancă pustie a cărei alei să aibă straturi meri de frunze ruginite şi obosite de viaţă. Era un om al oceanului.

Am început să iubesc şi eu oceanul. Îmi plăceau cel mai mult scoicile. Erau atât de multe vietăţii acolo, unele despre a căror existenţă nici nu o ştiam. Era un limbaj aparte acolo şi tocmai de aceea şi legătura era una strânsă. Toţi se iubeau între ei. Erau şi vietăţi malefice iar unii plăteau cu viaţa pentru ca asta. Eu niciodată  nu m-am temut de malefic. Omul meu mă proteja întotdeauna. Atunci când simţea pericolul, mă acapara cu braţele sale ce păreau o pelerină impenetrabilă. O pelerină ce ne ascundea de tot ce era infectat cu răutate.

Am ajuns să dorm mult, să visez mult. Trebuia să fiu acolo, trebuia să trăiesc acea viaţă demenţial de interesantă şi palpitantă. Nimic nu mai conta atunci când eram trează, aşteptam ora în care să pot înota alături de cei de sub ocean. Sirenele imi cântau des, îmi plăceau cântecele lor, iar vocea, vocea era atât de plăcută cum numai ele o puteau avea. Nimic nu putea fi mai bine decât să trăiesc în acea lume dincolo de lumea reală.

Totul a început cu un vis, apoi cu un secret iar mai târziu era o viaţă, una pe care mi-o doream de mică, una pe care eram în stare să o schimb cu aceea reală. Îmi doream din ce în ce mai mult ca viaţa reală să nu mai existe, ca viaţa mea să fie dor sub ocean, alături de omul meu, alături de pritenii noi ce-mi făcusem, alături de senzaţiile ce le trăiam acolo. Atât de mult îmi doream să fiu mereu alături de bărbatul ce mă făcea să simt că exist cu adevărat, ce mă iubea cu o mai mult de maximă intensitate, că într-o seară am ales să renunţ la real şi să plec pentru totdeauna sub ocean.

Acum, după atâta timp în care soarele nu m-a mângâiat, după atâta timp în care luna nu mi-a mai zânbit, după atât timp în care am vărsat lacrimi amare pentru greşeala făcută, căci, odată ajunsă cu totul sub ocean, am aflat şi alte secrete. Secrete ce nu mai erau atât de frumoase, secrete din tunebrele răului.

Am scris această scrisoare cu propriul sânge şi am lăsat-o lăsat să înoate, poate va ajunge la inima pământeanului ce ma dorea mireasă. Află pământene că prin eternitatea în care mă plimb, nimic nu e dulce şi frumos. Lumea din vis a fost înşelătoare iubite!

 De Menai Vasilica Olguta