Dilema prizonierului
Cat e ceasu? Ce zi e azi? Ce anotimp e? Intrebari care pentru el nu au raspuns…chiar de ar avea, nu ar conta, oricum el este prins in alte ganduri…mai putin reale pentru cei din jurul sau…dar care ”ei”? Nu exista nimeni acolo, langa el, si totusi discutia este aprinsa :
– De ce nu ai fost atent?! Uite! Ai reusit sa pierzi tot ! Era asa de greu sa o legi? Acum e dusa de valuri in larg…furtuna de aseara sigur a scufundat-o.
– Asta e ! Nu mai pot face nimic…e pierduta…
– Esti nebun ?! Ia barca mea si fugi de caut-o ! Sa nu te intorci fara ea !
– Dar tu ai zis…
– Ce am zis?!
– Ai zis ca furtuna de aseara sigur a scufundat-o.
– Da ! Am zis, dar nu mai conteaza ce am zis…
– Atunci nu mai conteaza nimic! Nu plec nicaieri! Am pierdut-o si ma voi obijnui cu asta…cat de greu sa fie? Plus ca imi pot construi alta…oricum era…
– Oricum era, era a ta !
Isi aprinde o tigara…parca trezit la realitate de ceva, ofteaza greu, trage cu pofta fum dupa fum si se aseaza pe fotoliul confortabil. Parca se scufunda in el…si in lumea lui interioara in care pare ca
timpu’ nu zboara ci se amesteca armonios cu grave sunete de vioara… Deschide ochii. Se afla tot in camera stramta si intunecata. Mirosul puternic de mucegai il face sa respire greu si sa tuseasca. Se duce la geamul mic si murdar si incearca sa-l deschida… orice efort e inutil.
Geamul este blocat. Lesina. Ramane prizonier intr-o lume ireala si totusi fatal de reala pentru el.
– Lucian…Lucian ! Trezeste-te ! Hai azi…e tarziu !
Se trezeste buimac. Habar n-are unde se afla…a cui era vocea angelica…
Sangele ii alearga prin vene, are gura uscata, e plin de sudoare si tremura.
In jurul sau decorul se construieste piesa cu piesa ca un puzzle. Intr-un final totul prinde forma si culorile parca sunt prea vii pentru ochii lui, oricum deranjati de lumina.
– Hai somnorosule ! Hai azi !
– Maya?!?
– Ce ai? Ce te uiti asa la mine? Ai visat urat?
– Maya…dar tu… Unde sunt ?
– Cum: unde esti? In port. In patul tau, in barca ta… cu iubita ta.
Maya zambeste si il saruta gingasi pe frunte, il priveste fix in ochii lui mari si verzi, apoi isi ia un prosop si pleaca.
– Te astept. Grabeste-te ! Vreau sa ocup un loc bun pe plaja.
– Da…vin…
Pana sa se ridice isi aprinde o tigara. Inca ii mai tremura mana dreapta si o ultima picatura de sudoare i se scurge pe frunte. Isi trece mana stanga prin par. Se uita prin camera…toate sunt la locul
lor…isi aminteste cine e, unde se afla si cu ce scop. E in vacanta. In Portul Cann, impreuna cu iubita si bunul lui prieten, Patric, venit si el cu barca si iubita lui Sandra. Stinge tigara deja ajunsa la
filtru si iese. Isi croieste drum prin dezordinea de pe punte. Ea il asteapa nerabdatoare.
– Esti ok?
– Da. Sunt mult mai bine. Hai sa mergem sa-i luam si pe Sandra si Patric…
– Ei au ajuns deja…
O apuca de mana si o tine strans de parca nu ar vrea sa-i mai dea drumu vreodata.
Drumul pana la locul stabilit de pe plaja i se pare o eternitate, dar se bucura de el. Zambeste si respira de parca ar face-o pentru prima si ultima data. Totul i se pare minunat…atat de viu…pescarusii parca rad doar pentru el, soarele parca straluceste doar pentru el…iar Maya…ea sigur este doar pentru el.
– Uite ca au ajuns somnorosii !
– Salut Patric! Buna Sandra! Cum e apa?
– Nu stiu cum e apa…dar berea e cam calda. Hai sa luam alta!
– Hai in apa Sandra! Uite ce valuri!
– Du-te tu…nu vin.
– ok…cum vrei…
Nisipul arde rau, vantului parca ii e lene sa adie, iar coada la bere e interminabila…Cu toate astea Lucian e foarte zambitor si parca are o sclipire ciudata in ochi.
– E groaznic de cald azi. Mai tarziu iesim in larg cu barca? Ce zici?
– Ar fi super ok…
– Sandra sigur vrea, mai ramane sa o intrebi tu pe Maya daca are chef de o plimbare. O luam pe a mea sau pe a ta?
– Nu stiu… vedem noi atunci. Acum tot ce vreau e o bere rece.
Dupa aproximativ o ora ajung in fata, isi cumpara berile mult dorite si se intorc la locul de pe plaja unde Maya si Sandra ii asteptau.
– Ce bine ca v-ati intors…eu si Maya ne gandeam sa facem o plimbare.
– Asta ziceam si noi…
– Pai…sa mergem !
Nu mai stau pe ganduri si pornesc spre barca lui Patric.
Se aude un ticait de ceas…
– Bai… al cui ceas ticaie asa tare?
– Lucian… nu are nimeni ceas la mana.
– Da…dar eu aud un ticait…
Suna alarma de ceas. E 6:30. Asistenta intra in camera.
– Hai Lucian! Trebuie sa-ti iei pastila!
Cu ochi intredeschisi se ridica intinde mana, asistenta ii da o pastila si un pahar de plastic cu apa. Lucian nu are nicio reactie.Miscarile ii sunt mecanice, sacadate. Inghite pastila, pune paharul pe masuta de langa pat si se intinde la loc in pat.
– Nu , nu , nu ! Nu mai poti sa dormi ! Trebuie sa te pregatesc. Peste doua ore ai o vizita.
– Cine?
– Maya… Saraca… nu stiu cum mai rezista…
Lucian pare total absent. Priveste in gol si isi roade o unghie…
– Cine? Cine? Cine?
– Ridica-te!
Asistenta il ajuta sa se schimbe apoi il duce la sala de mese. Lucian isi mananca micul dejun si nu isi explica unde se afla. Ce e real si ce nu? Viseaza iar sau asta ii este viata? O mana il atinge usor pe umar.
– Pofta buna! Pot sa ma asez langa tine?
– Nu ! Eu mananc singur !
Se intoarce sa vada cine e. Maya il priveste cu lacrimi in ochi si da sa se aseze
langa el.
– Ti-am spus ! Mananc singur !
– Bine…vorbim cand termini.
Maya pleaca sa-l caute pe Doctorul care se ocupa de Lucian. Dupa cateva indicatii ale altor asistente de pe colidor ajunge intr-un final la biroul Doctorului.
– Pot sa intru?
– Da, poftim. Ia loc.
– Sunt Maya…
– Stiu, stiu… Lucian face progrese…
– Va bateti joc de mine ! A trecut un an si jumatate de cand este aici si tot nu ma recunoaste.
– V-am spus de la inceput. O lovitura atat de puternica… Ma mir ca a supravietuit.
– Si asta vi se pare ”viata” ? Sa nu stii cine esti, unde esti, cine sunt oamenii din jurul tau…sa nu-ti cunosti trecutul, prezentul sa-l ”traiesti” doar ca sa nu mori. Asta nu e viata !
– Va inteleg perfect…
– Sunt sigura ca intelegeti… insa nu veti intelege niciodata ce se intampla in ”realitatea” lui !
De Lady Mary