Te-am regăsit aseară când dorul meu de tine
Umbla haihui pe stradă învăluit în brumă
Şi dinspre vara plină de fluturi şi de şoapte,
Mi te-ai ascuns în gânduri, suind pe scări de humă.

Din amintirea serii scăldate-n stropi de rouă,
Am dăltuit lumina-ncrustată în cuvânt
Şi-n undele-ntristării, în clipa de visare,
M-am contopit cu luna, din dor de absolut.

Târziu când vantu-adie împresurând pădurea,
Văd cerbii cum se-adapă în limpede amurg,
Când înfloresc magnolii în visul de iubire,
Pe faţa lunii-n taină izvoare repezi curg.

Calatoria sufletului pe drumul lung al regasirii de sine/ iubirii, prin veri inmiresmate si amurguri limpezite de ochii curati ai cerbilor, contopirea cu Luna desconspiratoare de taine in absolutul iubirii.

Pelegrinajul aproape fara de capat al persoanei iubite prin sufletul celui indragostit si regasirea celor doi in eternitatea iubirii lui Dumnezeu.