Șubredele corăbii ale nebunei soarte,
Mă poartă pe drumuri deșarte,
Chemându-mă cu șoapte,
Departe, prea departe!

Mi-s aprigi dușmani gândurile,
Mă chinuie și nu-mi dau pace,
De vreau să dorm le-aud ecoul,
De vreau să cânt le-aud suspinul.

Mi-e mintea-nvolburată
Și de amintiri cuprinsă,
Mi-e trupul ostenit de drum,
Oo, scurt și totuși lung, al vieţii drum!

De Mihaela Cojocaru