Aceasta este MAGIA existenţei noastre : regăsirea şi reîntregirea perechii androginice iniţiale, definitivarea noastră ca fiinţe umane, după chipul şi asemănarea Creatorului, cu alte cuvinte , pătrunderea în conul cosmic al Divinului… În acest moment mă simt ruptă de realitate… mă gândesc cu neplăcere la promiscuitatea societăţii mundane. Încerc să mă reculeg, iar cum altfel decât personalizându-mi o lume proprie, poate chiar iluzorie… îmi place, e bine… e bine să visezi, mai e încă Timp . Privesc cu regret la trecut, reminescenţa clipelor magice ale copilăriei mi-a devenit umbră, chiar şi atunci când e întuneric!…

…Uneori preget la condiţia noastră umană… Nu mi-e frică să asemăn fiinţa raţională cu banala găină domestică…
Întreb: “Ce face ea cel mai bine?”. Instantaneu îmi răspund: “Râmă!”. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: găina-om, pământul- Universul, necunoscutul. Ei bine, aşa suntem şi noi: “râmăm” pământul în căutarea neîntreruptă de aflare a necesităţii  noastre ca oameni… care ne este scopul?… nu ştiu încă, mă simt prea tânără… dar voi afla cândva… pot doar să spun că filosofia în sine nu vorbeşte despre un lucru cert, singular; realizezi asta când finalizezi lectura unei astfel de cărţi cu subiect filosofic… consider că pentru a ajunge la Răspuns este nevoie de mai mult de atât…e nevoie de credinţă, religie… religia este “creată” de oameni , deoarece ea ne defineşte, ea ne arată scopul: să fim robi ai Demiurgului. De aici porneşte totul, de la religie!… ştiinţa doar sălăşluieşte din aceasta, să nu uităm că până şi alchimia (să zicem printre primele ştiinţe experimentale) avea practici oculte. Caută! Râmă în continuare până vei ajunge la miez…e greu… sunt peste 6.000 de km, însă cu voinţă orice e posibil… Magie!…

Cu toate că părem nişte “găini raţionale” în căutare de Adevăr, de misticul şi magicul ce izvorăşte din El, suntem noi, fiinţe cosmice, semi-zei (probabil)… magia aceasta poate apărea de oriunde… chiar din suferinţă… magia ochilor iubitei suferinde, de neuitat! Prin definiţie, umanul este reprezentantul a două experienţe : spirituală şi fizică (materială).Suferinţa e inevitabilă, ea le reuneşte într-o oarecare măsură pe cele două prin iminenţa sa: eşti fericit iubind aici, în lumesc, dar consecinţa va fi (de cele mai multe ori) dezastruoasă în “lumea de dincolo“, căci Raiul nu este accesibil celor care s-au avântat în astfel de îndeletniciri mundane…( e dificil să dobândeşti plenarul din punct de vedere uman- starea de sfinţenie) pe de altă parte, ducând o viaţă ascetică pe pământ, suferim… ne “facem” martiri, ne dăruim spre a dobândi fericirea deplină în cealaltă viaţă… astfel, totul e suferinţă şi plăcere, diferenţa e redată de intensitate, topos şi timp…  Purgatoriul mi-e cu totul inaccesibil… mentalitate rudimentară… nu pot a concepe ca Divinul să uite atât de facil răutatea din viaţa telurică… mai bine budist convins, decât catolic sceptic!…
Mi-e frig în mine, astfel că încep să colind străzile obscure ale oraşului difuz. Zloată. Am observat că doar o astfel de comunicare cu “natura” antropizată mă poate reface pe deplin, magicul ultimelor ore până la miezul nopţii, plinirea vremii. Moment magic, unicul din orice an al vieţii mele… artificii… “La mulţi ani!”… atunci simt o legătură inefabilă cu religia ca istorie descifrabilă… Cineva mă întreba motivul pentru care mă simt liberă cu adevărat de Anul Nou, iar nu de Crăciun, care (după cum bine se ştie) e o parte fundamentală a religiei poporului român majoritar creştin-ortodox. “Nu ştiu, îi răspunsesem, e ceva atunci … E altceva! Gândeşte-te că pentru o clipă din an întreaga populaţie a lumii sărbătoreşte acelaşi moment, singular, dintr-un an întreg. Spunând astfel, pare puţin, însă acest număr (1) ne dă o asemenea impresie… în fond sunt 365 de zile(ori 366, după caz)… acum îţi pare mult mai mult timp, nu-i aşa? (râd). Spre exemplu sunt nenumărate religii politeiste, ori monoteiste care numeric domină mădularele creştinismului… actual, ateismul e în plină ascensiune!… dar am certitudinea că orice persoană din lumea asta (mizeră cum e ea) îşi apleacă gândurile spre această <<cumpănă>> (să zicem) dintre ani!”…
Momentan, aştept! nu mă grăbesc. Sunt conştientă de iminenţa morţii, dar nu mă grăbesc!… răbdarea este totul, doar cu o oarecare pacienţă voi putea dobândi plenarul, magia “cuvântului”… restul e doar reiterare a vieţii anterioare! Şi da, mi-a mai rămas fărâma de credibilitate… am speranţa că în viitorul destin mă voi desăvârşi, iar în acest mod voi dobândi magia reintegrării în Fiinţă.