nu întotdeauna mi-am luat faţa cu mine
uneori îmi luam din cui şi masca,
dar de fiecare dată,
ochelarii, cartea şi bastonul
şi mergeam să mă destind
sub mărul crucificat,
era atâta monotonie
că nici măcar vântul nu sufla,
mă aşezam întro rână
şi începeam să citesc psaltirea
iar cu colţul ochiului drept
priveam izvorul de sânge
ce izvora din pieptul lui Iisus
unde era înfipt un ciot
din crucea nelegiuirii,
vărsam câte o lacrimă
şi mă răstigneam şi eu
în moartea lui,
târziu de tot plecam spre casă
cu picioarele zdrelite de piatra drumului
şi cu sufletul răstignit
pe calea apusului.

De Stejarel Ionescu