Explozia de versuri mă-nrobeşte,
Sunt sclava poeziei pe pământ,
Căci versul ei mă cheamă şi-mi zâmbeşte
Şi îl scriu iar, cuvânt după cuvânt.

Prin vers eu îmi găsesc o alinare,
Prin vers uit tot ce-a fost şi ce va fi,
Când scriu parcă nimic nu mă mai doare,
Prin vers învăţ a plânge şi-a zâmbi.

Mă doare poezia câteodată,
Versuri ţâşnesc din minte şi din gând,
Acum sunt tot ce n-am fost niciodată
Şi tot ce-oi fi dincolo de mormânt.

Ascultă-mi, Doamne, glasul tinereţii,
Ajută-mă să scriu şi să răzbesc,
Căci poezia-i arta frumuseţii
Şi-acum atât de mult eu o iubesc!

De Ecaterina Trifoi