… Daca as fi o impatimita orbita de ratiune a fiecarui lucru marunt ce pluteste agonizant deasupra cupolei existentei mele neinsemnate, m-as opri chiar in momentul acesta la o concluzie sfasietoare : randurile mele sunt ca rugina ce bantuie metalul, destinate pieirii, poate chiar prozaice. Dar departe de mine gandul ca aceste fiinte mai cu seama pustnice, procreate din lut vor putea vreodata sa imi devoreze si ultima farama de posesiune asupra infamelor, mizeriilor si nesocotitelor deziderate de autocunoastere.

Nu depun juramant solemn cum ca m-as regasi in sfera absoluta a bunelor moravuri, asa cum nu de putine ori imi torturez mintea in mod iluzoriu, dar crezul meu paleste la vederea tuturor bucatilor de carne care isi leagana realitatea cand pe un picior, cand pe celalalt, pe carari ursuze si ravnitoare la divinitate. Privesc pasiv la tabloul napastuirii mele, la un dezolant cerc vicios care parca e etern. As indrazni sa sper la o zeita eliberata de stransoarea naframei din jurul ochilor, dar care, venerata si de Hades, si de Zeus deopotriva,  sa poata sorbi din intinderea lichida a lacrimilor otravitoare, intens razvratite, care nu suspina dupa nimic altceva in afara de pura dreptate.

Pe scanduri ude si necrotice, acolo unde fumul umbrei nu poate vietui, unde statornicia psihica eclipseaza amaraciunea juvenila, in acel taram neutru noptile pulseaza un bizar sange acid, o epava a ego-ului se lasa descoperita si cunoscuta in cele mai intime moduri posibile.

Eu sa fiu aceea ? …

O faptura candida ce este pradata de guri lacome, buze umede si inimi negre ? Din reveria mea pamanteana, de sub armura impunatoare si atroce, socotesc inhibarea sinelui un ultim raspuns la intrebarea existentiala a fi sau a nu fi.  De ce ? .. Pentru ca in aceste vremuri vagi de pace deluzorie si discordie iminenta, un strop de originalitate si impartasire a personalitatii individului este asemenea unei picaturi infime de sange intr-un spatiu oceanic imens – simtita si ingerata numaidecat de catre cele mai meschine fiare. Tot ceea ce ramane in urma acestui proces neetic este o concluzie: mai degraba invesmantat in stigmate decat dezgolit de individualitate  !