E iarnă absolută în inima mea
Păduri imense de gheață au pus stăpânire pe ea.

Am sufletul greu,
Plin de zăpadă, dar cine…, cine este capabil să vadă?

Pieptul alb infinit mă apasă,
Mă uit în jur…, nu e nimeni în casă.

Sufăr imens de-o poveste nespusă
Singură…, zac pe un pat de durere răpusă.

Unde e el, ce face, cu cine…
Oare… oare se mai gândește vreodată la mine?

Lacrimile-mi curg nenumărate la vale
Și imediat se tranformă-n superbe cristale.

Cristale de gheață ce intens strălucesc
Unde ești iubire, cum… cum să te găsesc?

Mă uit într-un punct fix pe tavan,
Ce văd, ce este, oare-i un cal năzdrăvan?

Și dacă îi cer la el să mă ducă?
Shhhhhh, taci!..șoptește o voce… ce vezi e-o nălucă.

Ce febră ai, și ce nefericită…
Stai, nu te zbate… Nu plânge, iubită.

M-auzi? Sunt aici, nu plec nicăieri fără tine
Tu… ești esența vieții, ești totul pentru mine!