Viitorul cu tenebrele lui parcă, parcă ne atrage spre final. Cu toţi ne dorim ca viitorul să vină mai repede, ca fiecare să îşi îndeplinească dorinţele, fie o maşină nouă, fie o casă nouă, fie o familie, sau liniştea… Dar nu cred că realizăm, că viitorul va fi un scenariu tras la xerox pentru toţi cei şapte miliarde de oameni, doar că va fi jucat pe decoruri diferite, în timp diferit şi cu replici diferite, dar esenţa este aceeaşi încât spaţiul, timpul şi vorbele vor deveni sinonime pe denivelările tuturor creierelor  de pe glob.

Acelaşi sfârşit ne aşteaptă cu braţele deschise, ca un ghid turistic atunci când ne va face înconjurul locurilor prin care am trecut, detaliind fiecare străduţă sau potecă cu atomii şi lucrurile neînsemnate de pe margine.

Exact acelaşi sfârşit, ne aşteaptă şi cu mintea mereu activă, pentru a face inventarul faptelor noastre puse în balanţa de argint a MORŢII.

Pesimiştii cred că viaţa se rezumă doar la sfârşit, şi că nu merită să investeşti prea multe în viitor şi nici să nu ai aşteptări prea mari. Pe de altă parte optimiştii cred atât de mult în fericirea care ne aşteaptă în viitor încât uită că viitorul aduce inevitabil moartea- ea legându-se strâns de el, muscand cu dintii de el, stirbindu-i o parte din frumuseţe.

Să te afli de baricada pesismistilor sau a optimiştilor nu merită, fiecare având un avantaj şi un dezavantaj. Ceea ce merită este să te afli de partea Viitorului, el nu te poate dezamăgi. Acele persoane care se află de partea lui ştiu că el îţi poate aduce pe lângă bucuriile pe care nu ţi le poate refuza, inevitabil îţi va aduce şi sfârşitul… .

Ca o pânză de păianjen, viitorul îşi va aştepta prada  atrăgând-o cu miere, zahăr şi ciocolată, şi ascuns în spatele dulceţilor va fi amarul.

Eu nu aştept viitorul cu nerăbdare, nu plâng după dorinţe, şi nici nu trăiesc cu gândul în el, însă sunt conştientă că este ceva ineluctabil, voi bea din paharul cu miere dar şi din paharul amar… .

Dar poate că nu aduce chiar sfârşitul, poate că nu este aşa rău dacă aşteptăm cu nerăbdare viitorul… poate că va fi ceva după viitor, după sfârşit… .Poate că firul vieţii nu se va termina, nu se va rupe în viitor, ci va continua spre viaţa de apoi, poate că aprehensiunea mea pentru viitor nu este chiar întemeiată…

Când Dumnezeu a creat cele două lumi, sau aşa ar trebui să credem, a avut bunăvoinţa de a-i se face milă de noi, a vrut să ne dea continuitate dacă nu fizică cel puţin psihică, şi nu a greşit deloc, asta dacă cel puţin chiar există ,,realitatea” atemporală…

Am cam deviat de la subiect, până la urmă ce este Viitorul??? Dacă mă uit mai sus am tot văzut semne de suspensie, ei, cam aşa stă treaba şi cu viitorul este suspendat undeva în aer, unde noi nu îl putem ajunge şi nici nu îl vom putea confrunta cu propria perspectiva despre ceea ce va preceda prezentul.

Totuşi îl aşteptăm cu nerăbdare, sorbim din el cu nesaţ şi ne încredem orbeşte în viitorimea de mâine.

De Tutoveanu Virginia