muţi de uimire am rămas
când am văzut mieluşelul
luând-o la fugă bezmetic parcă
şi nu l-am mai prins, nu
oricât am alergat
eu şi fratele meu

am plâns o zi şi-o noapte
făcându-mă colac
ca să aflu mai apoi
că-n ciorba cea gustoasă
pe care-o pregătise buna
erau oasele lui

nu, nu e drept,
am strigat în cor amândoi
iar tata ne-a mângâiat pe creştet
(întâia şi ultima oară…!?)

De Elena Agiu-Neacşu