Evaziune romantica
”Sufletul vieții mele, găsesc in tine lumină, frumusețe, mister. Dăruiești bunătate, dorință, magie. Schimbi vieți, pui pauze-n destin, oprești timpul , amețești prezentul. Alături de tine nici chiar durerea nu mai doare . Tu mă reconstitui din ruină și îmi deschizi poarta către nemurire. Iubirea noastră este trofeul lumii, speranța ei. Acest fâlfâit de aripi îngerești ce ne învăluie constituie protecția noastră și evidențiază inutilitatea celorlalți. Vreau să trăim in lumea noastră plină de fantezie și splendoare, departe de civilizație și cotidianeitate. Oferă-mi izolarea de care am atâta nevoie. Îți ascult șoaptele și aud în ele liniștea ca un plânset monoton. Te privesc și văd în ochii tăi peisaje minunate, peisaje dezolante sau pline de mister. Văd în ei trecutul,realitatea si întregul viitor. Copacii se săruta in furtună, cerul se prăbușește-n pomi, stelele ne reprezintă la răsăritul lunii, roua dimineții imbrățișază prospețimea ierbii, razele soarelui învăluie si mângâie pământuri neatinse, vântul trimite șoapte duioase codrului, păsările se adună și pornesc un dans haotic, tumultos, întreaga natură s-a pregătit pentru a ne întâmpina. Am inundat lumea cu iubire pură și imaculată.”
Deschid ochii și rememorez discursul sincer pe care îl aveam in minte. Am cerul deasupra, inundat de nori albi, pufoși și deformați, pământul străvechi dedesubt, în juru-mi câmpul nesfârșit ,iar lângă mine iubirea eternă pe care o port în suflet. Îmi strânge pumnul în palmă și privim împreună frumusețea inimaginabilă a peisajelor fără a scoate vreun cuvânt. Nu mai e nimic de spus. Vibrația armoniei sufletelor noastre plutește in aer, iar cuvintele ar fi de prisos. Sunt fermecată de propria-mi viața. Aceasta pare o himeră pe care doar adevarații poeți o pot vedea și desluși.
Îmi atinge părul în care se reflectă soarele, apoi obrajii fini si palizi. Îi ating chipul. Îmi prinde mâna și îmi sărută pielea delicată de mii de ori. Buzele lui alunecă încet pe umerii mei mângâiați de adierea vântului. Buclele mele dezordonate ne înlănțuie, iar zâmbetele de pe chipurile noastre conturează o lume de poveste.
Mă ridic încet și alerg spre nicăieri, iar el mă urmează. Descopăr un loc nebănuit, plin de fantezie și culoare, un loc mistic, nemuritor.Privesc apa aceea liniștită fără vreo unduire. Natura este o parte a ființei mele. O simt, o aud, o miros, o văd, o ating, este eul meu. Pășesc pe pietrele de pe marginea lacului, și dintr-o dată trupul îmi este învăluit de apă. El mi se alătura , iar trupurile noastre se contopesc și devin un întreg, o singură ființă. Doar copacii au fost martorii poveștii noastre, iar ei ne-au păstrat taina. Povestea noastră este in natură, iar natura este în ființa noastră. Contopirea acestor elemente dezlănțuie în noi simțăminte încă nedescoperite.
Pășim împreună în imensitatea peisajului când soarele se pregătea să apună. Ne mângâia ușor trupurile încă ude. Ne dezlănțuim sub ochii martorului nostru, cerul, prietenului nostru, pământul, duhovnicului nostru, vântul. Alergăm , ne jucăm, râdem, ne îmbrătișăm, ne sărutăm cu patimă. Suntem o singură ființă, suntem proprii noștrii stăpâni, suntem tot ce ne dorim. Dragostea noastră ne face invincibili, ne oferă puteri superioare lumii ordinare și ne deschide porți către universuri neprihănite.
Dragostea este calea contra morții și tot ea ne poartă dincolo de întuneric și lumină, ne conduce către capătul lumii. Acolo simțim totul tragic și fierbinte, iar simțămintele noastre se intensifică mai mult cu fiecare zi care trece. Iubirea ne transformă în întregul nostru univers.
De Petre Adriana