Gândurile sunt înfrigurate de același dor străin
Pierdute ca pașii în zăpadă,fără a ști de unde vin
Numai făclia trăirii e fantasma ce pare să învie
Rătăcită în crivățul uitării,precum o dragoste târzie
Visele de ieri sunt cuprinse într`o ceață de fiori
Dar văpăia destinului le topește azi până în zori
Iar vorbele stau ascunse sub o mantie a tăcerii
Înghețate de frigul năprasnic al predestinării
Ochii oglindesc un chip, de priviri stinse, troienit
Fără a ști că iubind, o vijelie sufletească au săvârșit
Vuietul inimii pare a fi nemantuit de un singur păcat:
De regret,ca promoroaca ce apasă sufletul încărcat
Azi,la fel ca ziua din ajun,iubirea e curată ca o neauă
Dar printre frânturi de gânduri,de nimic nu se ține seamă
În inima de amintiri fulguită,răsună colindul sufletului
Devenit dorința, de iubire viscolită, adresată Moșului..