Plecările
Plecările nu sunt deloc simple, sunt atât de felurite. Sunt plecări care prezintă o perspectivă în viitorul foarte apropiat. Sunt cele mai simple plecări. Sunt plecările la serviciu, cele de zi cu zi. În ele vezi viitorul imediat. Acestea pot fi anoste, monotone, pot fi banale, fiind cotidiene. Pot fi şi entuziaste, în funcţie de cât place fiecăruia dintre noi slujba, şcoala…
Sunt plecările la shopping, la piaţă, cele care ar fi , să zicem, mai înviorătoare, dat fiind scopul lor, care ar trebui să fie mai relaxant. Dacă, desigur, mergi la un shopping cu portofelul echipat corespunzător necesităţilor. Căci poate fi şi trist, dacă nu dispui de suficiente resurse, încât să-ţi permită tot ce îţi doreşti, şi pleci cu o listă calculată la bănuţi…
Ar mai fi plecările în concedii, excursii care, de departe, sunt cele mai plăcute. Acestea în mod sigur binedispun pe toţi cei care le au în plan. Şi nu cred să existe ceva care să umbrească bucuria de a pleca în vacanţă.
Unele dintre cele mai importante plecări însă, din viaţa noastră, a tuturor, sunt acelea care provoacă despărţiri. Sunt plecările copiilor care au locuit, până la o vârstă, cu părinţii, la şcoala de la oraş. Acestea se suportă cel mai greu de către părinţi, cei care le privesc, pe lângă dorul pentru copii, fără de care se simt pustiiţi, cu o îngrijorare permanentă pentru destinul acestora, cu o dorinţă profundă ca aceştia să fie înconjuraţi de oameni ,, cum trebuie ‘’, să fie în siguranţă, să facă paşii corecţi pentru ei, pentru a-şi împlini visele.
Plecările pe meleaguri străine, care schimbă destine… acelea care pustiesc sufletele. Ele pot fi cu greu descrise în cuvinte.
Sunt plecările către eternitate care, deşi ar trebui să fie, măcar în parte, eliberatoare, sunt atât de complicate. Triste, pentru cei ce rămân.
Sunt plecările din noi, atunci când trebuie să evadăm chiar şi din noi înşine, când nu vrem să mai fim ceea ce suntem, şi simţim nevoia să fim altcineva, altceva. Avem nevoie de asta, altfel nu cred că am putea supravieţui.
Este un subiect prea complex acesta, al plecărilor, pentru a-l jigni cu prea puţine cuvinte…
Cred doar că ar trebui să ne gândim mai atent şi mai ades la plecări.
Dacă fiecare dintre noi am aşterne în rânduri plecările din viaţa noastră, ar rezulta, desigur, romane.
Uneori sunt dorite, alteori, impuse, libere ori condiţionate.
Oricum le-ai trata, întreaga noastră viaţă se regăseşte printre diferitele plecări.
De Caleopi Efrem