Firea din noi şi Irozii timpului

Irozii ne-nconjoară cu gânduri necurate
Şi ne cuprind pe-alocuri cu răutatea lor.
Ne pierdem inocenţa, ne pierdem chiar prin fapte.
Rămâne Omu-n veci…un simplu muritor.

Căci firava fiinţă e plină de păcate
Şi uită să mai spele urzeala de-ncercări.
La uşa vieţii bate doar gândul ce în noapte,
Mai răscoleşte timpul, mai răscoleşte răni.

Vrem doar ca neputinţa să fie entitate,
Să nu lăsăm ispita să aibă alţi adepţi.
Ne-am săturat să ducem mereu o cruce-n spate,
Ne răzvrătim cu firea, ne plângem prin poeţi.

Nemulţumirea-i vie şi veşnic aşteptăm…
Doar-doar în ceruri poate, primi-vom noi iertarea.
Până atunci mai scriem, mai uşurăm strânsoarea…
Poverilor acute ce-n suflet le purtăm.

Mirela Ciolacu


Profesor