Dilema
Moș Nicolae Florea și nepotul Petre au pornit la drum cu noaptea în cap într-o sâmbătă,zi de târg de animale în Ivănești. Avea nevoie de bani și singura salvare era măgarul Gheorghiță. Ar fu putut să-l vândă unui vecin interesat să-l cumpere. Fii deștept,moșule,la sfătuit unul. La târg capeți un preț mai bun. Bine,zise bătrânul încrezător și nu prea în spusele binevoitorului. În cele din urmă s-a hotărât. Mergem la târg,nepoate.
Drum lung și obositor. Și pentru bătrân și pentru copil. Măgarul Gheorghiță nu avea probleme din acest punct de vedere. Pășea nepăsător între cei doi ca orice măgar lipsit de grija zilei de mâine. Greu la deal cu boii slabi,zicea din când în când Moș Nicolae. Ce boi,bunicule? își pierdu răbdarea la un moment dat nepotul,un prichindel abia trecut de zece ani. E Gheorghiță,măgarul și nu-i slab deloc. Vorba vine,copile,se distră bătrânul zâmbindu-și înțelept în barbă. Să-i dăm bice.
Nu ieșiseră bine din sat când fură opriți de un grup de doamne amestecate. Și tinerele dar și mai coapte. O clipă,bade,îl abordară ele pe bătrân. Dumneata ai auzit de protecția copilului? Nu,ridică din umeri bătrânul. N-am auzit. Da” cine sunteți domniile voastre de mă luați la întrebări? Noi,domnule,se oferi una dintre femei să dea explicațiile solicitate,suntem de la fundația „Vlăstarele vieții”. N-am nimic împotrivă,stimată doamnă. Mă rog,e treaba dumneavoastră. Dar nu văd care-i pricina. Ce am eu cu fundația asta? Pricina e,moșule,că îl supui pe tânărul de lângă dumneata la un chin inuman. Cum?! nu înțelese prea bine bătrânul ce i se spusese. Chin? Inuman? Chiar mai mult decât inuman,îl puseră în temă femeile. Cum îți permiți să-l chinui pe copil,târându-l după dumneata,pe jos,atâția kilometri? Știi cu cât se pedepsește un asemenea delict? Nu,duduie. Îți spun eu,moșule. Te pricopsești cu cel puțin un an de pușcărie. Cum așa?! se cruci Moș Nicolae. Iaca-așa,domnule. Legea-i lege. Dacă te încăpăținezi să chinui în continuare copilul… Gata,bre,am înțeles,se dădu bătut bătrânul. Nu-l mai chinui. Da” cum așa putea ieși din încurcătură? Simplu,moșulică,se oferi să îl consilieze o fătucă în minijupă. Îl urci pe băiat călare pe măgar și vă continuați drumul fără probleme.
Soluție convenabilă pentru toate părțile. Doamnele mulțumite că își făcuseră datoria,Moș Nicolae bucuros că scăpase de o eventuală condamnare cu închisoare,nepotul Petre nu avea nici un motiv să se plângă în timp ce măgarul Gheorghiță rămânea nepăsător la povara pe care o purta în spate. Așadar,toată lumea mulțumită. De la o vreme,soarele,urcat bine pe bolta cerească,începuse să ardă cu putere. Zi de cuptor. Bătrânul pășea din ce în ce mai greu,trăgându-l de frânghie pe Gheorghiță,moleșit și el de caniculă. În acest timp,pe nepot îl apucase un somn liniștit și dulce. Liniște și pace. La un moment dat le iese în cale un bărbat cu alură de inspector intransigent. Stop! îi opri el autoritar. Nu merge așa,băieți. Ce nu merge,dragă domnule/ întrebă Moș Nicolae presimțind că o nouă belea avea să îi cadă pe cap. Respectul pentru bătrâni,domnii mei. Uite ce e,tinere,se adresă el lui Petre. Am impresia că îți lipsesc cei șapte ani de acasă. Știu că în școală vă învață să-i respectați pe bătrâni. Să le acordați locul când e cazul. Și tu ce faci? Te-ai cocoțat sus,pe măgar,ca un belfer și bietul bătrân se chinuie prin hârtoapele și colbul drumului. Halal tineret! Să-ți fie rușine,băiete. Da las-că vă pun eu la punct. Fundația „Păr alb” nu admite așa ceva.
Ce facem,nepoate? își consultă bătrânul tovarășul de drum mai tânăr. Nu-i bine nici așa,nici așa. Cum ieșim din dilemă? Există o singură soluție,bunicule,își dădu cu părerea Petre. Îți cedez locul de sus,de pe Gheorghiță. După cum a spus domnul de mai înainte,părul alb trebuie respectat. Bine,fu de acord bătrânul. Mă urc pe măgar eu. Și dacă dau peste noi alea de la „Vlăstarele vieții”? N-ai auzit? Mă paște cel puțin un an de închisoare dacă nu te protejez. Așa e,bunicule. Cum o dai,tot cu oiștea în gard nimerești. Nu văd nici o ieșire. Ar fi totuși o rezolvare,zise într-un târziu Moș Nicolae. Ne urcăm amândoi pe măgar. Gheorghiță,săracul,e puternic și răbdător. Și,în felul ăsta,nu vor mai avea motiv de gâlceavă nici fandositele alea de la „Vlăstarele vieții” nici îngâmfatul de la „Păr alb”.
Soarele ardea acum cu și mai multă putere. Bunicul și nepotul nu aveau probleme. Erau domni în cârca lui Gheorghiță. Măgarul,însă,înainta din ce în ce mai anevoios. Hai,Gheorghiță,băiatule,îl îndemna blând bătrânul. Nu mai e mult până la târg și scapi de corvadă. Îi era milă de animal dar nu avea de ales. Fundațiile alea,cine naiba le-a născocit,sunt cu ochii pe noi ,își scuză el nedreptatea față de animal.. Nu ne putem juca cu ele.
Totul s-ar fi sfârșit cu bine dacă,numai cu doi kilometri de a ajunge în târg,nu le-ar fi ieșit în cale un grup mixt. Bărbați și femei. Ce faceți,băi?! se adresară aceștia indignați la culme. Unde vă treziți? În țara lui Papură vodă? Păi… dădu bătrânul să răspundă. Nici un păi,unchiașule. Dumneata n-ai auzit de protecția animalelor? Nu! Nu contează,moșule. După ce o să te ardem cu o amendă de câteva sute de lei o să știi. Cu protecția animalelor nu-i de glumit. Scoate banii. Și ai grijă. Dacă te mai prindem că maltratezi animalul în halul ăsta,schimbăm foaia. Caz penal.
Om cinstit,cu frica în Dumnezeu și în legile țării,bătrânul a plătit amenda și a rămas nedumerit în mijlocul drumului. Ce facem,băiete? își întrebă nepotul. Mai sunt doi kilometri până în târg. Cum îi parcurgem? Dacă te las să mergi pe jos,vin ale cu tinerele vlăstare. „Vlăstarele vieții”,bunicule. Tot un drac,doamne iartă-mă. Dacă te urc pe măgar și merg eu pe jos dă peste noi ăla cu „Păr alb” și cu cei șapte ani de-acasă. Așa e,bunicule.. În fine,își continuă bătrânul inventarul posibilităților,dacă ne urcăm amândoi în spatele lui Gherghiță,ăia de la protecția animalelor mă mai ușurează de alte câteva sutare. Nu merge nicicum. Grea dilemă,fiule. Grea,bunicule. Totuși… Ce? tresări bătrânul. Ar mai fi o posibilitate,bunicule. Îl luăm noi în spinare pe Gheorghiță și îl purtăm în cârcă până la târg. Doar așa am putea scăpa de dilema asta nenorocită.
De Grigore Toloacă