Sunt în cimitirul amintirilor noastre,
Unde au fost îngropate cele mai adânci sentimente pe pe care le-am nutrit pentru tine.

Zadarnic alerg şi suspin,
Căci tu nu vei mai veni.

Stau pe banca din faţa mormântului nostru,
Reflectând la tot ce s-a întâmplat,
La ce am avut
Şi la tot ce pierdut.

Cred cu tărie,
Că tot ce-ţi scriu aici nu are nicio valoare,
Dar…

Un râu de lacrimi mă inundă…

Aprind o lumânare şi pun pe-a nostr` mormânt doi trandafiri negri.

E trist, că-ntr-o secundă,
Poţi pierde tot ce-ţi e mai drag şi scump pe lume,
Agonisind o viaţă-ntreagă tot ceea ce-ai pierdut.

Aş vrea să cred că totu-i o minciună,
Că n-ai creat în jurul meu furtună
Ce ani de zile ea m-a chinuit.
Şi azi,
Sicriul eu l-am dezropat,cu mâini murdare de noroi şi sângele inimii mele ce-a plâns peste mormânt.

Morbidă stau plecată spre trecut,
Cu sticla de alcool în mână,
Udând pământul ce-a acoperit în van a noastre sentimente.
Apoi,
Din ce-a rămas mai beau
Să-mi `nec amarul veşnic ce încă n-a trecut.

Vărs ultima lacrimă pe mormânt,
Vărs ultima speranţă ce mi-a mai rămas,
Vărs anii tinereţii şi anii ce-au trecut…