Mă priveşti cu ochii albaştri aiurea,
Mă măsori cu privirea şi mă pierd cu firea,
Mă simt ca-ntr-o cuşcă cu cheia de gât,

Între gratii şi tine există un lacăt.
Cu sunete stranii mă trezeşti din visare
Şi râzi ca nebuna! Doresc evadare!
Cu o mână încerc să smulg cheia de fier,
Dar mâna-i de piatră… Rămân prizonier.
Azi tu ai cheia şi te pierzi printre fluturi,
Porneşti către altul, alt suflet sa tulburi;
Şi t e vezi diafană, legendar curcubeu
Printre ploaie şi soare răsari ca un zmeu.
Eu te rog disperat, în genunchi dacă vrei,
Pune-mi mâna pe ploape când ochii mi-s grei!
El se dă amanet şi mai crede-n minciună,
Şi se vede liber când nebuna-l subjugă.
O femeie ca ea e dorința supremă
Când bărbatul trăieşte din extremă-n extremă.
Prizonierul mai speră la un soare de mai,
Că femeia-i divină, parcă ruptă din rai,
Libertatea să-i dea, în lume să plece,
Şi mai speră-n iluzii şi în vorbe mărețe.
Însă uită că nebuna nu ştie de glumă
Şi când el vrea să plece, ea vrea să rămână.