Cum
M-am obişnuit, să spun, să cad în genunchi, Să aflu, că totul este iluzie şi minciună Şi gândurile cad, şi mor, şi nu se mai adună
M-am obişnuit, să spun, să cad în genunchi, Să aflu, că totul este iluzie şi minciună Şi gândurile cad, şi mor, şi nu se mai adună
– Cine locuieşte aici ?
Cum să nu simt clar că totul e viaţă, revenind iar şi iar, ca o minciună
Mii de mâini mă încolţesc,
Acolo sus, mai departe de stele, în cer Aceste lucruri par fără nume,
Ea- o suavă şi frumoasă femeie, Căruia-i arde înăuntrul inimii o liniştită scânteie.
Dacă-ai fi o stea în noapte, Aş urca sa-ţi spun în şoaptă, Că eşti sensul vieţii mele,
La multi ani !Goethe spunea că fiecare autor, într-o anumită măsură, se portretizează pe el insuşi în operele sale aşa că noi îţi urăm ca în 2012 să ai parte de inspiraţie, ca să scrii opere celebre, de bucurie ca… Read more ›
Era o zi de vara , soarele stralucea puternic in curtea casei bunicilor mei. Insa caldura era foarte suportabila , nu tipic unei zile normale de vara. Imi amintesc ca imi aranjam scaunul din sufragerie, camera ce avea iesire directa… Read more ›