Miţă
O claie de păr de culoarea castanelor coapte, o pereche de ochi verzi, iscoditori, o gură acoperind o jumătate de faţă într-un rânjet mai mult diabolic decât îngeresc
O claie de păr de culoarea castanelor coapte, o pereche de ochi verzi, iscoditori, o gură acoperind o jumătate de faţă într-un rânjet mai mult diabolic decât îngeresc
Ştiam şi eu, ştiai şi tu, c-atât de mult ne potrivim încât firesc e să ajungem, demenţial să ne iubim, să împlinim cu avântare un ritual de armonie
L-am cunoscut într-un moment de răscruce din viaţa mea, în care paşii destinului m-au purtat de-a lungul Văii Gurghiului. În vârful unui deal domol, sprijinită în coasta unei păduri liniştite
Îi era groază să meargă la şcoală. O groază fizică, vecină cu voma şi cu toate senzaţiile neplăcute care o făceau să i se înmoaie picioarele. La mutarea din orăşelul mic de munte
Mi-a rupt octombrie cu degete de vânt pădurea şi-a-ntins melancolia până-n poarta mea, parfumul strugurilor copţi îmi arunca în faţă,
Dacă ai vrea, aş putea fi scoica ta Iar tu perla ascunsă în carnea secretelor mele, Sau ai putea, când am visa Să te strecori, iluzionist trăgând ale timpului perdele.
Nisipurile s-au deschis flămânde, Şiruri prelungi de scorpioni le-au spintecat, În drumul lor spre oazele plăpânde,
Dintr-o lume paralelă, gândul tău mă urmăreşte Încărcat de înţelesuri mult profunde şi bizare. De atâta energie, peste vise-mi străluceşte