Autoarea operei “Femeia între limitele cronologice” a binevoit sa ne raspunde la cateva intrebari, iata ce a avut de zis:

– Numele, varsta si locul nasterii/oras de resedinta?

Mă numesc Ciobanu Marina, sunt născută în miez de iarnă în satul dintre plopi. Prin geamul casei mele în fiece dimineaţă descopăr răsăritul, purtându-l apoi în suflet toată ziua. Mai exact, sunt născută la Zaim, la baștina lui Mateevici, în Moldova. Am 18 ani și mii de vise.

– Cum ai aflat de noi?

Am aflat întâmplător. Căutam ceva pe net și am găsit pagina dumneavoastră. Mi-au plăcut creațiile de pe prima pagină.

– Cum te-ai gandit la articolul tau, ce te inspirat sa scrii?

Nu pot să spun că m-a inspirat ceva anume. Am anumite concepții despre viață, valori, oameni… și atunci când am văzut tema lunii noiembrie, în gând am conturat adevărul despre care aș vrea să vorbesc. M-am gâdit că femeia de azi și de mâine este o noțiune generală, pentru că femeile din totdeauna au fost atât de diferite, de aici și ideea : câte femei, atâtea anotimpuri.

– Mai scrii?

Scriu de mult timp. Uneori cred că m-am născut cu poezia în suflet. Scriu poezii mai mult pentru a satisface nevoia de poezie a sufletului meu. Încerc să public pe net, vreau să văd dacă mesajul versurilor mele este recepționat. Cred în menirea clasică a poeziei, de a educa și de a cultiva ființa umană, de a promova valorile. Abaterile mele poetice sunt un spațiu în care pot să fiu eu însămi. Meditez în eseuri uneori.N-am încercat să scriu proză, dar voi încerca.

– Pleci pe o insula pustie, ai voie sa iei 3 lucruri cu tine, ce alegi?

O insulă pustie…soarele fierbinte se aruncă nebun peste valuri, cerul de un albastru tulburător își întinde aripile peste pământul mărginit de apă, nisipul își ascunde fierbințeala sub valurile tulbure…mi-e cald…Mă ascund sub umbra deasă a copacilor cărora încă nu le știu numele, au frunze mari și foarte verzi…rătăcesc cu privirea în depărtare, întreg pământul a dispărut undeva, tot ce a mai rămas e dunga albăstrie a orizontului și insula asta pustie…Îmi deschid romanul pe care nu am finisat să-l citesc, filele sunt îngălbenite de veșnicia cuvintelor, dintre pagini alunecă în iarba înaltă o poză, în care pulsează copilăria și fericirea mea…mi-e dor…îmi iau caietul în linii mari și creionul… vreau să mai scriu o scrisoare…

– Opera ta a creat un pic de controversa, ce parere ai despre asta?

Dacă a trezit în cineva întrebări opera mea, îmi pare bine, înseamnă că nu a rămas doar o pagină pe net. Privesc critica cu conștiința trează, nu mă sperie. Vreau doar să fie argumentată. Când am scris, nu am pretins la premiu, ci la sensibilitatea cititorului. O operă trebuie să trezească emoții, să predispună la meditație…

– Cel mai tare autor literar ever si ultima carte citita?

Îmi este greu să mă pronunț în favoarea unui singur autor. Am atâția scriitori aproape de sufletul și gândurile mele. Îmi place Dreiser și Balzac, J. London și R.Zink…totuși, prin consistența cuvintelor și ideilor îmi sunt aproape scriitorii noștri… L.Rebreanu și M.Preda, C.Petrescu și M.Sadoveanu… Pentru mine nemuritoare rămân puținele pagini în proză ale lui M.Eminescu… Ultima carte citită este „Suflete moarte” de N.V.Gogol.

– Cea mai mare nebunie pe care ai facut-o pana acum?

Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar sunt un copil cuminte 😀 Nu am făcut nebunii care ar putea intriga. Au fost momente în viață când am dat frâu liber nebuniei, însă n-am realizat ceva captivant. Cred că nebuniile mă așteaptă încă. 😀

– Evenimentul/intamplarea care te-a marcat cel mai mult de cand te stii tu?

O seară rece de primăvară. Așteptări pulsau în vene. Cuvinte care mi-au schimbat viața. 28 aprilie 2011…

– Avem o noua rubrica pe site se cheama “Casa de cultura”, e ceva pentru noi tinerii sa ne mai aducem aminte niste valori adevarate. Despre ce te-ar interesa sa citesti acolo?

Aș dori să găsesc exemple frumoase a tinerilor care mai trăiesc cu templul valorilor general-umane în suflet.

– Ce parere ai despre Romania?

Am trecut doar o singură dată Prutul. Am vizitat mai multe mănăstiri și locuri pitorești, pătate de trecut și frumusețe. Mi-au plăcut diminețile în munți și razele cuminți ale apusului. Nu am reușit să cunosc bine oamenii, totuși, unii mă priveau oarecum distanțat, superiori… Îmi place să vorbesc despre România liric, în metafore și expresii poetice, despre România istorică, dulce ca în poemele lui Eminescu și Alecsandri. Despre România de azi este mai greu de vorbit, sunt multe aspect pe care nu le cunosc.

– Daca ar fi sa te caracterizezi printr-un citat, care ar fi acela?

Nu găsesc un citat care să sugereze specificul făpturii mele, totuși îmi place ăsta : “Cea mai mare satisfacţie este să faci ceea ce oamenii îţi spun că nu poţi să faci. ”

 

Mulţumim Marina şi te mai aşteptăm cu noi creaţii!