Într-una din zile Toader Oniga,Teo în cerc restrâns,a dat cu ochii de un panou uriaș înfipt la intersecția străzilor Ion  Creangă și Eternității.  Se preciza , negru pe alb ,că „Se caută oameni cu cap !” Hopa ! și-a zis.  Ia să vedem noi cine caută oameni cu cap.   Nu mică i-a fost uimirea când a constatat că doritoare de asemenea exemplare era tocmai instituția la care râvnea să fie angajat.   Trebuie să mă prezint neapărat la interviu,s-a hotărât el pe loc.

A  făcut ce-a făcut,s-a zbătut,și a ajuns unde își propusese Să trăiți,dom” șef!  a  început el timid.  In legătură cu postul vacant scos la concurs…  Am  studii superioare…  Am și cunoștințe…. Seful l-a examinat curios.  De sus în jos și invers,de la dreapta la stânga,din toate unghiurile .   La urmă conchise:  Ai greșit adresa,băiete.  Pentru postul ăsta îmi trebuie un om cu cap.   Teo a încremenit.  Si poate ar fi rămas așa,statuie,pentru eternitate,dacă insul din fotoliul de director general nu ar fi făcut semnul ăla magic din mână: Liber!  Toader Oniga nu  s-a oprit decât în fața unei oglinzi.  Privea și se întreba cu groază:  Dacă ceea ce văd eu acolo sus nu-i cap?

A doua zi,înainte de a pleca la serviciu,a sunat la ușa vecinului,un pensionar înțelept.  Ce ți-a venit,domnule,de mă scoli cu noaptea în cap!?  l-a luat bătrânul la rost.  Cum adică!? nu-i venea lui Teo să-și creadă urechilor.  Am  cap!?  Nu se sfii să întrebe.  Domnule,dacă ești bun,poți să-mi spui ce este un cap?  Ce fel de cap,bre,se arătă interesat bătrânelul.  De rață?  De gâscă?  De porc?  De om,preciză Teo.  Aha! medită profund vecinul,ducându-și degetul la tâmplă.  Capul,drăguță,începu el academic,este extremitatea superioară a corpului omenesc unde se află creierul,principalele organe de simț și cavitatea bucală.  Așa va să zică!  s-a mirat  ca prostul candidatul la un post pentru oameni cu cap. Si s-a pus să socotească. Creier ?!  Oi fi având,și-a zis.  Dar nu știa cu certitudine dacă avea sau nu așa ceva.  Cât despre simțuri… Rămăsese cavitatea bucală.  Asta-i! a exclamat Teo în culmea fericirii.  Dacă am cavitatea bucală,de asta era sigur,am și cap.  E logic.

Vecinul pensionar îl privi într-un anume fel,se dădu ușurel înapoi și trase repede ușa după el.  Lui Teo însă nu-ii păsa de ce credea bătrânul. Era convins acum  că avea cap.  Si o spunea oricui.  Am cap,domnilor!  Am cap!  Pentru a fi și mai convingător,deschidea de fiecare dată,demonstrativ,cavitatea bucală.  A ținut-o așa câteva zile în șir.  Până l-a tras unul de mânecă ș i-a spus șoptit la ureche:  Bă frăție,dumneata ți-ai pierdut capul!  Aoleu! și-a  zis cu gândul la audiență de a doua zi.  Iar n-am cap!  Si fără cap… Cum o scot la capăt?  Tot bătându-și așa capul…   Capul!?  Mă rog.  Tot bătându-și-l așa,zi și noapte,și-a adus aminte de un văr de-al lui taică-su ,un bondoc în prag de pensionare,șef pe undeva,pe sus.  Asta are cap,și-a zis.  Altfel nu ajungea unde e.

Bine,bădie,îl luă la fix vărul lui taică-su după ce Teo i-a spus oful.  Problema nu-i chiar așa de simplă.  S-o luăm de la…cap.   Uite care-i treaba,continuă el ca de la catedră.   Ca să poți urca,trebuie să ai în vedere câteva chestiuni.  Mai întâi să fii convins că ești cu un cap deasupra celorlalți.  Apoi,să nu-ți pierzi niciodată capul.  Mai ales când ți se fac reproșuri de unul care e cam bătut în cap sau are capul nițel cam pătrat.  Când primești o sarcină trebuie să te dai peste cap și să o îndeplinești.   Altfel îți aprinzi paie în cap.  Dacă cumva ai probleme,nu-i bine deloc să-i stai șefului pe cap.  Faci ce faci,îți bați capul și le rezolvi singur.  In cazul în care ești lăudat,să nu ți se urce la cap.  Amețești.  Deci,atenție! îl avertiză boșorogul în final..Dacă nu-ți vâri bine în cap chestiile astea,ajungi să te dai cu capul de pereți.  Sau,și mai rău,să-ți iei lumea în cap.  Ascultându-l,lui Teo a început să-i vâjâie capul…. A încercat să deschidă cavitatea bucală pentru a demonstra că,oarecum,avea și el cap.  Bondocul îl expedie însă,fără a-l privi,cu următoarea povață:  Si încă o chestie,băiete.  Nu umbla cu capul în traistă.  Asta în cazul în care nu ești prea greu de cap.

Traistă!? s-a mirat Teo cât se poate de sincer.  Avea el una pe acasă.  Dar nu își amintea s-o fi folosit vreodată la transportul capului.   Cât despre greutate…. Intr-adevăr,simțea el ceva greu,ca un bolovan,la extremitatea superioară a corpului său.  Să fie capul?  Dacă-i așa,a exclamat Teo cu speranța renăscută,sunt salvat! Am cap!  Și cum peste tot se caută oameni cu cap…

De Grigore Toloaca