Tablou cu maci

Zorii zilei așteptau cuminți după crestele munților începerea asaltului asupra beznei. Așezat la o masă, în cantină, își servea în liniște puiul cu cartofi prăjiți. În fața lui, pe masă, într-o gazetă din țară, uitată sau lăsată de cineva, observă poza comandantului de batalion. Nimic senzațional. Sub poză un articol recent. Citi câteva cuvinte până termină ceaiul. Nimic interesant: „IEDs – Improvised Explosive Devices – sunt „arma preferată” a multora dintre insurgenţii afgani. Numărul de incidente cu folosirea de IEDs a crescut, precizează  mai multe rapoarte ale SIGAR (Special Inspector General for Afghanistan Reconstruction), structură a cărei misiune e să monitorizeze felul în care banii publici ai SUA sunt cheltuiţi în Afganistan.” Bla, bla, bla…

Se opri, nu merita osteneala. Își spuse în gând: „Ceva mai realist, dar nimic nou.”  Puse casca pe cap, timp în care citi involuntar sloganul lipit de căptușeala acesteia: „Today is not to die!” și plecă pășind agale spre transportor. Începea ultima misiune de patrulare. Peste trei zile va fi acasă!

***

 Era învăluit de o liniște ciudată, nu știa dacă este noapte sau zi, simțea că stă pe spate într-o poziție nefirească. Un amestec de mirosuri de motorină, fum, sânge și trotil îi inunda nările mari. Acum le putea deosebi foarte bine.

Limba uscată încerca să împingă peste dinți, dincolo de buzele mari și roșii, praful și nisipul care-l împiedicau să articuleze vreun sunet. S-ar fi ajutat de degetele mâinii drepte, însă îi era cu neputință să-și miște antebrațul macar un milimetru. Amorțise sprijinind capul lui mare. Probabil. Un pahar cu apă  ar fi fost binevenit.

În balta aceea de moleșeală în care pluteau toate din jur, pleoapele îi atârnau ca o mantie de plumb, anulându-i comanda de a-și dezveli măcar o cornee. Putea fi în mijlocul unui vis urât. Își dorea cu ardoare să se sfârșească bine, să se trezească zâmbind. De aceea încerca să-i prelungească durata, alipindu-i amintiri plăcute, deturnându-l astfel pe un făgaș nou, mult mai convenabil.

Folosise cu succes acestă tactică în multe alte ocazii, reușind ca, spre dimineață, să rămână străbătut numai de o ușoară indispoziție pe care o alunga rapid când își spăla fața. Din partea stângă a gâtului, venele îi trimiteau în piept, ca niște bătăi de tobă, ciocane de sânge fierbinte din ce în ce mai alert. Era posibil să se fi speriat în somn, dar refuza să-și amintească motivul.

Da, cu siguranță, trecuse printr-un coșmar, acum avea nevoie urgent de un alt vis, un vis frumos. Imagini de acasă îi inundau mintea, succedându-se neîntrerupt, cu o claritate incredibilă. Văzu zâmbetul micuței Valeria și picturile ei încărcate de liniște și de maci roșii. Era o copilă înzestrată cu mult talent, îi semăna maică-sii. În camera ei, toți pereții erau acoperiți cu portretul lui desenat sau pictat alături de mulți maci ca într-o adevărată galerie. Îi promisese că-i va poza împreună cu mama ei în scena sărutului în ploaie din The notebook. Dar, acesta era secretul lor!

Degetele mâinii stângi (cu ochii închiși să nu alunge somnul) căutau în zadar o margine de pătură sub care ar fi fost ceva mai cald și mai confortabil. Întinse mâna ceva mai sus și dibui ochelarii antipraf, apoi casca din kevlar ce adăpostea țeasta inertă a șoferului.Tremuratul pe care abia îl percepea ceva mai devreme, acum se amplifica cu fiecare secundă, devenind violent.

De undeva din spatele lui, o voce răgușită, ca un muget, cerea ajutor. Își scutură capul și încercă să-și deschidă ochii. Și-i deschise. Își restabili cu greu simțul orientării. Trăise un coșmar: Humvee-ul în care se aflau acum prizonieri, el și încă trei camarazi, trecuse peste un IED. Așteptau asediați de moarte, de noapte și de limbi mari de foc ce iluminau cu intermitență interiorul transportorului distrus. Așteptau să fie recuperați din pustiu, din craterul născut de explozie, dintre fiarele contorsionate.

Se oglindea foarte bine în retrovizoarea enormă din dreapta, rămasă întreagă, ca printr-o minune, după explozie. Acolo își observă clar antebrațul și abdomenul însângerate.  „Văd, deci exist.” Reuși să-și destupe gura, dar buimac, aștepta, la fel de mut ca o rocă de pe altă planetă, să audă zgomote sau strigătele salvatorilor.  Vocea răgușită care cerșea ajutor amuțise. Șovăia, nu știa ce ar putea sau ar trebui să facă mai întâi.

Cel din oglindă îl privea nepăsător fără să schițeze vreun gest. Știa foarte bine că nu avea niciun frate, cu atât mai mult unul geamăn. Nu putea să-și explice fenomenul la care era părtaș. Se enervă. Privi din nou în oglindă. Un zâmbet înțelegător îl făcea să se simtă în siguranță, ușor relaxat, să uite durerea. Zvâcnirile din venele gâtului nu se mai simțeau aproape deloc. Moleșeala se reinstalase și pleoapele înveliră ochii ca pentru somn. Mirosurile dispăruseră odată cu aripile imense ale vântului. Era o liniște mormântală.

Auzi cum din oglindă, celălalt îi șoptește: „Foarte curând ne vom întâlni pe câmpul cu maci, dar n-ai să-ți mai aduci aminte de mine chiar dacă voi semăna leit cu cel din picturile Valeriei…”

Cristu Georgi


Galati
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Tablou cu maci, 10.0 out of 10 based on 2 ratings