Sunt eu, eşti tu, suntem noi doi?

E trupul meu care te cheamă
E sânul tău ce mă dezmiardă,
E sângele ce fierbe-n amândoi
E seceta ce cheamă ploi.

E doar atingerea frivolă pe trupul unei tinere fecioare
E doar suspinul ce îl face şi pe el ca să tresare,
E buza unui călător setos ce caută-n deşert o oază
E latura ce caută triunghiul pentru a-i deveni bază.

E muntele ce cheamă spre a fi escaladat
E trupul gol ce te îndeamnă-ntruna la păcat
E o pereche de negri ochi care te cheamă
E poate numai gestul din sprânceană.

E începutul unui zâmbet neînfricat
E vechiul mod de-a deveni bărbat
E un vulcan ce-şi varsă lava la picioare
E un întreg infern ce arde-n disperare

E permanentul strigăt al trupurilor nude
E forţa ce trimite un nebun pe nu ştiu unde
E forma brută care cheamă spre a fi finalizată
E gestul unei femei de-a nu mai fi fată.

E poate altceva ce nici cuvinte de descriere nu are
Rămâne să descoperim acel mister în fiecare
O singură-ntrebare de îmi e permis aş vrea
Să fie Erosul o fiinţă care caută ceva?

De Mihai Cosmin