Interviu cu castigatoarea lunii mai

Casatigataore lunii mai

– Numele, varsta si locul nasterii/oras de resedinta?
Mă numesc Andrada-Cătălina Stănescu şi m-am născut pe 11.11.1987 la Bucureşti.

– Cum ai aflat de noi?
Am aflat de voi de pe internet ( e foarte probabil să fi fost www.konkurs.ro, intru des aici).

– Cum te-ai gandit la Existenţã evanescentã, ce te inspirat sa scrii?
Poezia a fost scrisă acum ceva timp, când aveam 18 ani.Ţin minte şi acum, învăţam la anatomie pentru medicină şi am avut un moment de inspiraţie în care am compus-o, a fost ceva spontan.

– Mai scrii?
Momentan nu, sunt într-o periodă de tranziţie, de căutări, caut un job potrivit pentru mine.Când voi găsi armonia pe care o caut de atâta timp e foarte posibil să ma reapuc de scris.

– Pleci pe o insula pustie, ai voie sa iei 3 lucruri cu tine, ce alegi?
Plec singură? Nu prea îmi place dar, fie. Dacă ar fi după mine nu aş lua lucruri ci fiinţe. Chiar o singură fiinţă ar fi de ajuns În primul rând aş lua cu mine un aparat foto pentru a imortaliza peisajele splendide ( fiecare răsărit unic, fiecare apus emoţionant, plajele, vegetaţia ).Apoi aş lua un casetofon ( fără muzică nu aş putea trăi) iar ultimul lucru ar fi o carte de dezvoltare personală ( ne relaxăm dar ne şi dezvoltăm în timpul liber).

– Daca ne uitam la voturi, a creat un pic de controversa poezia ta in sensul ca a primit si ceva aprecieri negative, ce parere ai despre asta?
Nu are de ce să-mi pară rău, până la urmă fiecare are dreptul la o părere.Sincer, nici nu mă aşteptam să câştig am trimis poezia condusă de primul instinct.Este o poezie scrisă când încă nu eram foarte “ coaptă”, pentru mine este o amintire la care ţin mult, este un punct de reper în viaţa mea.

– Cel mai tare autor literar ever si ultima carte citita?
Sunt mulţi autori care mi-au plăcut. Cel mai tare autor ever pentru mine rămâne însă John Fowles.
Ultima carte citită este “Colecţionarul” de John Fowles.

– Cea mai mare nebunie pe care ai facut-o pana acum? (da, normal ca vrem detalii picante 🙂 )
Sunt o fire liniştită, imi place adrenalina însă, s-o văd materializată la alţii aşa încât nu am ce să povestesc referitor la subiect. Sper totuşi să pot povesti ceva nepoţilor

– Evenimentul/intamplarea care te-a marcat cel mai mult de cand te stii tu?
Am fost marcată de câteva lucruri până acum. Cel mai relevant este conştientizarea faptului că în această lume nimic nu se întâmplă fără un sens. Avem de îndurat greutăţi poate tocmai datorită faptului că suntem persoane puternice şi le putem face faţă.În viaţa asta pleci pe un drum lung şi sinuos cu un bagaj mai mic sau mai mare. Eşti îndrumat persoane pe care nu ţi le alegi ( exemplu : membrii familiei) să faci diverse lucruri şi până la urmă succesul depinde în cea mai mare măsură de tine.Trebuie să ai încredere în forţele proprii şi să fii conştient că orice s-ar întâmpla, în viaţă există legea compensaţiei.

– Avem o noua rubrica pe site se cheama “Casa de cultura”, e ceva pentru noi tinerii sa ne mai aducem aminte niste valori adevarate. Despre ce te-ar interesa sa citesti acolo?
M-ar interesa subiectele legate de dezvoltare personală şi ştiri culturale.Am urmărit rubric şi îmi place mult ce aţi postat acolo Ţineţi-o tot aşa

– Care e problema cu Romania?
România nu are o problemă, românii au multe probleme.
Înainte de toate ar trebui să fim mai civilizaţi şi să lăsăm la o parte “ capra vecinului”. Apoi ar trebui dezvoltat simţul responsabilităţii şi al moralului.Trebuie să avem modele în care să credem cu tărie şi pe care să le urmăm încă de mici, să preţuim mediul înconjurător, să fim corecţi şi punctuali şi să facem lucrurile cât de bine putem, nu “ româneşte” – adică de mântuială.

– Daca ar fi sa te caracterizezi printr-un citat, care ar fi acela?
Îmi place mult următorul citat al lui Constantin Brâncuşi, consider că mă caracterizează într-o mare măsură : “Trebuie sa încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe”

Andrada felicitari inca o data si asteptam sa ne mai scrii !