Alchimie.
Florile, din pământ răsărite –
udate de roua cerului, continuu
îşi hrănesc mlădiţele cu mreaniţa –
putrefacţie de frunze, de gaze, de uscăciune
de om, de pom şi patruped…
 
Alchimia florilor o cunoaşte albina ori
viespea sau bondarul, musca sau tăunul ori
ţânţarul – noapte şi zi, circuitul
alchimic desface, împrăştie, adună şi uneşte
amurgul unui răsărit de om,
de pom, de patruped…
 
Ce este universul? se-ntreabă unii:
cum se învârt stelele în jurul reginei nopţii –
 luna, cum plânge ploaia pe veşmântul
verde al pământului
cum asudă floarea picurând parfum
cum plâng copacii când le plesneşte floarea şi
 
Soarele, cum plânge-nspre apus de ziuă
spălându-şi faţa cu sărata apă a mării –
prinzând înţelepciune…
alchimia zilelor de azi, de ieri, dintotdeauna
o ştie doar Stăpânul ce picură din ochi a
Sa binecuvântare.
 
Alchimie: mreaniţa din suflet cu foc şi apă
Stropită din vreme-n vreme –
Mlădiţă nouă din rădăcină veche
Renaşte, după această licoare sufletul pribegind,
Alchimia vieţii şi a morţii –
Focul dinlăuntru apa să o stingă…

De Olariu Elena