DON BASILIO STUDENT LA ,,DREPT COMUN”!

Deţinuţii care lucrau cu civilii nu vorbeau despre ce se întâmpla în interiorul coloniei pentru deţinuţi. Don Basilio era un bun jucător de şah şi remyst pe deasupra. Fiindcă îmi plăcea şahul îl provocam, cu toate că în majoritatea cazurilor eram învins. Asta nu mă descuraja ci dimpotrivă mă ambiţiona. Discutam mult despre cum ajunsese don Basilio la puşcărie!
După intrarea în capcană, s-a trezit în mijlocul unor deţinuţi şi nu prea ştia ce va trebui să facă! Cum nu avea rude apropiate, vestea arestării şi condamnării lui atât de rapide nu avea cui să fie comunicate. Turnătorul care i-a întins capcana nu avea să spună nimic. Vrăbiuţa cu care fusese la restaurant însă a fost sfătuită de miliţie să nu ,,ciripească” în stol. S-a auzit de arestare după câteva zile când era deja trimis din închisoarea oraşului într-o colonie de muncă. Nimerise la minele de aur din Munţii Apuseni şi anume la colonia din Almaşul Mare. Aici avea să cunoască adevărata viaţă a deţinuţilor din minele de aur. Aceştia aveau un statut special de hrană şi muncă, dar alta era viaţa din interior când deţinutul nu era la muncă. Este adevărat că aveau la dispoziţie o staţie de radioficare internă, o bibliotecă în care se găseau mai mult broşuri politice şi mai puţină literatură. Astfel că a învăţat jocul de şah permis în colonie. Dar la intrarea în colonie a trebuit să treacă mai multe ,,examene” la care erau supuşi noii veniţi. Caraleul care-i aducea în dormitorul de câteva zeci de paturi nu spunea cine sunt noii veniţi! Dar fiecare dormitor avea un şef, care era ales chiar de colegii din dormitor. Acest şef avea mai multe calităţi; era cel mai abil, avea o condamnare consistentă şi era ascultat de toţi locatarii dormitorului. Don Basilio a fost repartizat în dormitorul celor sub zece ani. Regula dormitoarelor era că fiecare era planificat să-şi spună faptele după care era catalogat de cei din dormitor ce grad i se dă! Fizicul avea o importanţă destul de mare, căci dacă erai vreun pirpiriu erai tipul care toţi îţi erau şefi! Don Basilio avea fizicul destul de impunător căci avea peste 1,8 metri ceea ce impunea respectul multor colegi de dormitor. După vechimea în colonie paturile erau repartizate de la capătul îndepărtat spre ieşire. De ce? Fiindcă orice corvoadă o făceau cei noi. Orice ordin se dădea prin staţia de radioficare şi nu se prea putea comenta. Cei vechi căutau să se impună fie fizic personal, fie prin constrângerea colectivă, adică mai mulţi te forţau să faci ceea ce nu voiai tu, astfel se impunea forţa comună. Dacă erai mai slab ţi se luau ţigările, hainele mai bune şi erai ţinta tuturor ironiilor. Dacă te opuneai comunitatea te supunea. Don Basilio a trecut prin mai multe încercări, luase cafteală de la comunitate, dar mulţi se aleseseră cu semne vizibile de la pumnii săi. Ştia să se bată, căci viaţa din banda Zoo nu l-a cruţat încă de mic şi trebuia să supravieţuiască prin puteri proprii. Asta se întâmpla şi în colonie. Fiind bun de muncă a fost preluat de o brigadă din subteran la scurt timp de la venirea în colonie. De aici nu mai avea de ce să se teamă căci brigăzile de deţinuţi erau unite şi nu prea mulţi îndrăzneau să le facă vreun rău. Brigadierii deţinuţi erau dintre cei care aveau mulţi ani de detenţie şi o mare experienţă. În dormitoare erau şi celule de educare. Acestea erau organizate de chiar cei condamnaţi. În aceste celule se învăţa legislaţie, aritmetică sau ce trebuia pentru ca deţinuţii să înveţe ceva în plus! Comandanţii nu aveau de comentat aceste acţiuni, atât timp cât ele nu contraveneau regulamentelor. Don Basilio lucrase la aproape toate lucrările miniere; abataje, înaintări, suitoare, dar nu apucase să se înscrie la cursurile de calificare din colonie, căci după ispăşirea a doi ani de detenţie, a fost trecut pe lista celor care urmau să fie eliberaţi condiţionat. Când mai aveau sub şase luni de detenţie erau incluşi într-u program de revigorare chiar dacă nu era cazul. Săptămânal li se dădeau lecţii de morală şi bună purtare în civilie şi multe altele. Astfel că la 2 ani şi vreo patru luni don Basilio avea să părăsească colonia de muncă. Nu a plecat din zonă. L-a rugat pe comandantul coloniei să-i facă o recomandare să se poată angaja la exploatarea minieră de aici. După ce a primit CEC-ul unde erau banii adunaţi în timpul detenţiei, s-a prezentat la conducerea minei cu cererea de angajare şi în scurt timp avea să vină la abatajul nostru şi avea să fie liber printre deţinuţi!

De Mihai Leonte