Mai ţii minte, iubito?
Erai toată un poem de dragoste în continuă mişcare
Când ţi-am scris poemul acela pe sâni, pe abdomen?
Tu făceai cafeaua în bucătăria aia mică
Destul de chic, de altfel, trebuie să recunoaştem
Iar eu citeam versurile de pe sâni
Mi-am dat seama că trebuia să continui poemul
Să îi dau o altă formă
Ca o inimă ce a născut de curând altă inimă
Ştii la ce mă gândeam, iubito?
Că în poemul ăsta să îţi spun cât de frumos te aşezi tu
lângă mine
Ca lângă o şină de cale ferată
Aşteptând ploaia, ninsoarea, aşteptând moartea, învierea,
apocalipsa,
Aşteptând viaţa, aşteptând să mă trezesc din somn
Mai ţii minte iubito?
Dragostea mea înaltă cât un bloc cu multe etaje?
La etajul unu vecinii ne dezbrăcau de rândul de piele în plus
La etajul doi făceam dragoste în poziția lotus
La etajul trei deveneam gelos din senin
La etajul patru îmi amintesc că port blugii trimiși de tine prin poștă, mă așez
turcește pe preșul de la intrare, inima mi se deșiră în fața ta dezinvolt ca în
propria ei cutie toracică
La etajul cinci dragostea mea este infailibilă
Nu există nicio mare oarbă, nici de culoare ovală care să te poate camufla de
celulele mele
La etajul șase deschid portofelul, am un poem pentru tine
Ca de obicei, mereu port poeme pentru tine prin
buzunare
Precum bunicii poartă pentru nepoți dulciuri și bani
de vată pe băț
La etajul șapte deja nu mai urcă niciun om, aici universul se contractă așa cum
îi dictăm noi
Se strânge ca un ștreang în jurul meu, recunosc, sunt sado-masochist, îmi place
să stau cu realitatea tristă înfiptă în spate
La etajul opt se naște un copil
La etajul nouă plânge un înger orfan
La etajul 10 se bucură pentru noi
La etajul 11 îl înfiem
De la etajul 12 în sus presiunea iubirii devine colosală, devenim bătrâni, în
baston, povestim amintiri hazlii despre casa cu mansardă de pe strada
mântuleasea
La etajul 16 nu mai puteam vedea nimic, suntem atât de departe încât nimic din
ceea ce e nu mai există fizic, iubirea e un magnet care atrage toate obiectele,
oamenii din jur sunt într-o cutiuță muzicală
Cu cât ne apropiem de cer devenim mai înalţi, mai subţiri
Mai ţii minte iubito?
de: Albert Cătănuş